Săptămâna începe cu vreme urâtă. Sunt anunțate ploi în mai multe regiuni ale țării. La munte, la altitudini mari, sunt așteptate lapoviță și ninsoare, iar în unele zone se va depune și un strat de zăpadă.
Cum va fi vremea luni, 16 noiembrie
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, luni, 16 noiembrie, cerul va avea înnorări temporare și va ploua în Banat, Crișana, cea mai mare parte a Olteniei,local în Muntenia.
În celelalte regiuni, precipitațiile vor apărea pe suprafețe restrânse, însă în timpul nopții vor cuprinde majoritatea zonelor țării.
În unele zone din vestul și sud-vestul țării se vor acumula între 10 și 15 litri de apă pe metrul pătrat, iar în zona Carpaților Occidentali, izolat, cantitățile de precipitații vor depăși 20-25 de litri pe metrul pătrat.
La munte, vremea va fi mai rece, iar la altitudini mari ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. În Carpații Meridionali și în nordul Carpaților Orientali se va depune un strat de zăpadă de 2-5 centimetri.
Nici vântul nu va lipsi. Acesta va avea intensificări temporare în sudul Banatului și, pe arii restrânse, în Moldova, unde rafalele vor ajunge la 50-70 km/h. La munte, vântul va sufla și mai puternic, cu rafale de peste 70-90 km/h.
În ceea ce privește temperaturile, maximele zilei de luni se vor situa între 6 și 15 grade Celsius, în timp ce noaptea valorile minime vor coborî până la 2-11 grade, cu cele mai ridicate temperaturi pe litoral. Pe alocuri, dimineața și noaptea, se va forma ceață.
Foto descriptiv/ arhivă


























