Din marele cașcaval al PNRR s-au înfruntat, deocamdată, doar consultanții care orbitează în jurul politicienilor.
USR a alocat deja zeci de milioane de euro din împrumuturile acordate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru servicii de consultanţă. „Consultanţă pe zeci de mii de euro! Asta îi defineşte pe aceşti umflaţi pe bani publici de la USR! După ce au aruncat România în haos cu liberalizarea energiei, nu au nicio jenă acum să îi pună pe românii sărăciţi să le plătească consultanţă de 44.000 de euro pe lună!”, a transmis Marcel Ciolacu, înciudat tot că PSD nu a apucat să ajungă la guvernare când s-a făcut marea împărțeală pe consultanța PNRR.
„Numai la noi se putea ca proiectul care promitea transformarea României într-o ţară ca afară să fie la un pas de a ajunge pe masa procurorilor! Înțeleg că, după ce USR a împărțit cașcavalul pe consultanță, pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Investiţii în Sănătate, spre exemplu, s-ar fi dat bani de consultanță de cinci ori mai mult decât pentru funcţionarea acestei instituţii. S-a sesizat Corpul de Control al Prim-Ministrului, pentru că la mijloc sunt și niște incompatibilități din partea unor consultanți care ar urma să primească 2000 de euro pe zi! Românii nu se mai țin cu cheltuielile de pe o zi pe alta și în aceiași țară băieții deștepți încasează 2000 de euro în 24 de ore! Oare cât cred că îi vom mai suporta?!”, a exclamat omul de afaceri Cătălin Gherzan.