Apă raționalizată în mai multe regiuni! Ce anunță premierul României

de | 06.07.2022 12:46 | Administrație, După locație, După subiect, Național, Știri

În cadrul ședinței de Guvern care a avut loc, miercuri, pe lângă proiectul de ordonanţă de urgenţă care vizează modificarea Codului fiscal, s-a discutat și despre efectele secetei asupra României.

Astfel, premierul Nicolae Ciucă a spus că este nevoie de ”un plan cât se poate de coerent în ceea ce priveşte intervenţia şi sprijinul autorităţilor locale”.

Am putut să observăm în ultimele zile o îngrijorare legată de fenomenele meteo extreme. A fost o serie întreagă de localităţi care au suferit de pe urma acestora şi de aceea este nevoie ca la nivelul Guvernului, prin ministerele de linie, să putem să asigurăm o activitate coordonată, cu autorităţile locale”, a transmis Nicolae Ciucă.

Amintim că în sute de localități din România s-a luat deja măsura ca apa să fie raționalizată. De asemenea, Asociația Română a Apei a transmis o avertizare, potrivit căreia România ar putea avea probleme toată vara în rețelele de apă, din cauza secetei.

Despre această problemă a vorbit și ministrul Mediului, Tanczos Barna, în cadrul unei emisiuni la Antena 3.

Suntem într-o perioadă destul de complicată pentru că, pentru următoarele săptămâni, se anunță deficit de precipitații și valori peste medie a temperaturilor aerului. În această perioadă, debitul la intrarea în țară, la secțiunea Baziaș, în intervalul de 29-30 iunie, a fost în scădere și la Dunăre. Suntem la 2800 de metri cubi pe secundă față de o medie anuală de 6400 de metri cubi. Aceste cifre arată clar că avem deficit de precipitații nu doar în România ci și în celelalte bazine hidrografice.

Astăzi, în România, sunt deja opt localități unde s-a implementat restricționarea cantităților de apă folosite. În acele localități, din cele trei trepte, fază normală, fază de atenție sau fază de restricție, am ajuns în faza de restricție în ceea ce privește consumul de apă”, a precizat ministrul Mediului.

Oamenii au primit recomandarea să evite folosirea apei în exces în curte, în grădini, pentru că se poate generaliza această lipsă de deficit de apă și în celelalte zone unde precipitațiile nu sunt suficiente.

Foto Ziare.com

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(VIDEO) Alertă! Rechin pe o plajă din Turcia! A fost alungat cu un mop

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Nicolae Ciucă | Tanczos Barna | Turcia