Deputatul PNL, Gabriel Andronache, propune ca viteza cu care circulă persoanele care au trotinete să fie modificată. Conform proiectului legislativ, aceasta ar putea fi limitată la 15 kilometri/h.
În prezent, viteza cu care pot circula trotinetele este de 25 km/h.
Inițiatorul proiectului spune că numărul accidentelor produse din cauza accidentelor electrice a crescut, iar acest lucru l-a făcut să vină cu propunerea de schimbare a vitezei. Gabriel Andronache spune că trebuie „să protejăm vârstnicii, copiii și în general oamenii care circulă pe trotuar”.
Am propus în Comisia juridică un amendament: trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice să aibă viteza limitată la maxim 15 km/h. În prezent, limita este de 25 km/h; mult prea mult! A venit momentul să spunem STOP agresivităţii. A venit momentul să protejăm vârstnicii, copiii şi, în general, oamenii care circulă pe trotuar şi care trebuie să se ferească de cei care nu respectă nicio regulă în utilizarea trotinetelor electrice. Reducerea vitezei setate este o primă soluţie”, a transmis Gabriel Andronache.
Urmează ca amendamentul să intre în dezbatere săptămâna viitoare.
Inspectoratul General al Poliției Române spune că în ultimii patru ani, accidentele grave de circulație în care au fost implicate trotinete electrice a crescut de 20 de ori. În urma acestora, 13 oameni au murit, iar alte 200 de persoane au fost rănite grav.
Interzis pentru bicicliști și posesorii de trotinete electrice! Se dau amenzi uriașe
Codul Rutier din 2022 conține anumite prevederi care îi privesc în mod direct pe bicicliști, dar și pe posesorii de trotinete electrice. Conform modificărilor făcute prin OUG 1/2022, cei se deplasează cu bicicleta sau tronitele electrice, riscă amenzi dacă nu au mijloace de iluminare și „dispozitive reflectorizant-fluorescente în stare de funcţionare pe timp de noapte”.
Mai mult, cei care traversează pe culoarea roșie a semaforului sau nu respectă semnalele de cale ferată sau indicațiile polițistului rutier, se aleg cu contravenție și se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni.
Nici dacă ai consumat alcool nu ai voie să urci pe trotineta electrică sau pe bicicletă. În caz contrar, riști o amendă între 870 și 1160 lei.
Totodată, vârsta minimă pentru conducerea unei trotinete electrice este de 14 ani, iar deplasarea trebuie să se facă numai pe pista de biciclete. În locurile în care nu există pistă de biciclete, se poate merge pe sectoarele de drum unde viteza maxima admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.
Potrivit Codului Rutier, trotineta electrică este un ”vehicul cu două sau trei roți, echipat cu motor electric, articulat cu o bară în partea din fața folosită ca dispozitiv de directive, a cărui viteză este cuprinsă între 6 si 25 km/h”.
Foto Digi 24
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Alertă alimentară! Produse retrase din două lanțuri de magazine