Încep înscrierile la BAC pentru sesiunea de toamnă

de | 17.07.2022 21:40 | După locație, După subiect, Lifestyle, Național, Știri

Elevii de liceu care nu au reușit să promoveze examenul de bacalaureat în prima sesiune, ori nu au putut ajunge la examen, se pot înscrie la sesiunea de toamnă.

Înscrierile pentru susținerea examenului încep pe 18 iulie și se termină pe 25 iulie. Conform Ministerului Educației, pot fi înscriși și elevii care au trecut examenele la materiile la care au rămas corigenți.

Ce acte sunt necesare pentru înscriere

Documentele necesare pentru înscrierea la bacalaureat sunt:

• Dosar
• 2 Poze¾
• Copie după certificatul de naștere și după buletin
• Foaie matricolă, care se eliberează de la secretariatul liceul
• Cerere tip care se completează la secretariat
• Adeverință pentru echivalarea probelor a elevilor care au primit premii la concursuri sau la olimpiade
• Cerere către inspectoratul școlar general pentru absolvenții din alte județe, se completează la secretariatul Inspectoratului Școlar Județean
• Cerere de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale (click aici pentru a o descărca)
• Cerere de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine (click aici pentru a o descărca)

De asemenea, absolvenții din promoțiile anterioare vor fi nevoiți să plătească o taxă de înscriere la secretariatul liceului. Taxa pentru a da examen la o probă este de 125 lei, în timp ce pentru 3 probe este 376 lei.

Când se vor desfășura examenele

Conform calendarului de Bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă va avea loc după cum urmează:

► 18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

► 16 august 2022: Limba și literatura română – proba scrisă

► 17 august 2022: Proba obligatorie a profilului – proba scrisă

► 18 august 2022: Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă

► 19 august 2022: Limba și literatura maternă – proba scrisă

► 22 – 23 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română

► 24 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă

► 25 august 2022: Evaluarea competențelor digitale

► 26 și 29 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională

► 31 august 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)”, transmite Ministerul Educației.

Foto Digi 24

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Denis Marian Vlădulescu – 10 la BAC după contestații! Felicitări!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Digi | Ministerului Educației

Ultimele articole