Ion Gârleanu: Producția agricolă acoperă consumul intern și mai rămâne și pentru export

de | 16.08.2022 14:39 | După locație, După subiect, Județean, Național, Politic, Știri

Ion Gârleanu, primar al comunei Bogați și membru al Biroului Permanent Județean PSD Argeș a vorbit despre problema generată de seceta care afectează mai multe zone. Potrivit edilului, producția agricolă din acest an acoperă consumul intern și mai rămâne și pentru export.

Amintim că ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că s-a hotărât ca niciun bob de grâu să nu fie exportat până nu se acoperă cererea internă.

Conform datelor de la Ministerul Agriculturii, doar în trei județe situația este mai gravă din punct de vedere al secetei, astfel încât producţia de porumb şi floarea soarelui va fi afectată. În celelalte județe continuă inventarierea la faţa locului a culturilor afectate de caniculă, urmând ca ulterior să se stabilească procentul de reducere şi despăgubirile necesare.

În plus, ministrul PSD al Agriculturii, Petre Daea, se ține de cuvânt și face toate demersurile necesare pentru ca fermierii să primească la timp sau chiar mai devreme decât era prevăzut plățile din programele de sprijin pentru agricultură.

PSD și ministrul Agriculturii susțin astfel eforturile fermierilor care trebuie să facă față în acest moment atât scumpirilor pentru combustibil și energie, cât și secetei care a lovit România”, a transmis Ion Gârleanu, primar al comunei Bogați și membru al Biroului Permanent Județean PSD Argeș.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Aurel Bălășoiu, deputat PSD de Argeș „Despăgubiri pentru agricultorii afectați de fenomene meteo extreme!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bogați | Ion Gârleanu | Ministerul Agriculturii | Petre Daea