Nicolae Georgescu: Românii merită să fie scutiți de orice control în interiorul Uniunii Europene!

de | 30.08.2022 09:39 | Județean, Național, Politic, Știri

Deputatul PSD de Argeș, Nicolae Georgescu a transmis printr-un mesaj în mediul online faptul că Partidul Social Democrat și Partidul Socialiștilor Europeni (PES) au demarat o campanie la nivel național, în paralel cu cea demarată de ceva timp pe plan european, intitulată #RomâniiMerităÎnSchengen, pentru a prelua mesajele românilor și pentru a le transmite decidenților din #UE.

 

După atât timp, după numeroase pregătiri tehnice, ne-am propus să încheiem odată acest dosar al aderării la Spațiul Schengen. Noi credem că românii care călătoresc, cei care muncesc, cât și transportatorii de mărfuri care în prezent sunt nevoiți să piardă timp prețios cu verificările de la granițele statelor membre Schengen, merită să fie scutiți de orice control în interiorul Uniunii Europene.

 

E dreptul nostru de a circula liber și vrem ca el să fie respectat cât mai repede”, a transmis Nicolae Georgescu.

 

De menționat faptul că prin intermediul cărţilor poştale puse la dispoziţie, cetățenii au ocazia să trimită liderilor europeni mesaje de susţinere pentru acest deziderat.

 

În cadrul campaniei, cetăţenii au posibilitatea să trimită liderilor europeni, prin intermediul cărţilor poştale puse la dispoziţie, mesajele lor de susţinere pentru acest deziderat.

 

Campania îşi propune să strângă peste 40.000 de mesaje de sprijin din partea românilor, după ce un demers anterior, respectiv campania #RomâniaCereÎnSchengen lansată în 2015, a strâns zeci de mii de semnături pentru o petiţie ce a fost depusă la nivelul instituţiilor europene, conducând la o rezoluţie de sprijin din partea Parlamentului European”, a mai precizat deputatul PSD Argeș.

 

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Nicolae Georgescu | Schengen