Senatorul Dănuț Bica: „PNL îi sprijină pe antreprenorii care se confruntă cu un deficit de lichidități pentru finalizarea investițiilor”

de | 01.08.2022 11:39 | Județean, Politic, Știri

În luna august, s-a operat rectificarea bugetară, prin decizia guvernului. Senatorul liberal Dănuț Bica a prezentat, pe capitole, modul în care s-au distribuit sumele, cu accent pe mediul antreprenorial.

dan bica

„Mai mulți bani pentru protejarea cetățenilor, susținerea economiei, dezvoltare locală și atragerea fondurilor europene:

– fondurile destinate investițiilor ajung la 93 de miliarde de lei, cel mai mare buget din ultimii 32 de ani;

– 7,3 miliarde în plus pentru Ministerul Muncii și Protecției Sociale, pentru protecția familiilor și a copiilor și ajutoare pentru compensarea prețului la energie;

– 2,6 miliarde de lei în plus pentru proiectele de modernizare din domeniul sănătății și susținerea serviciilor medicale;

–  2,7 miliarde de lei în plus pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru susținerea activității de atragere a fondurilor europene;

– 2,4 miliarde de lei pentru Ministerul Energiei;

– 2 miliarde de lei pentru Ministerul Transporturilor;

– 716 milioane de lei pentru Ministerul Agriculturii în vederea dezvoltării sistemelor de irigații și a sprijinirii fermierilor;

– 650 de milioane de lei pentru Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în vederea modernizării comunităților locale;

– la solicitarea premierului Nicolae Ciucă, s-au asigurat la rectificare și fondurile necesare pentru plata concediilor medicale.”

Mai mult, senatorul liberal argeşean a explicat că s-a majorat cu 10 miliarde de lei plafonul garanțiilor din programul IMM Invest Plus: „Totodată, cresc și pragurile valorice până la echivalentul în lei al sumei de 500.000 euro pe întreprindere/UAT-uri, respectiv echivalentul în lei a 62.000 euro pe întreprindere în cazul beneficiarilor din domeniul agriculturii primare și 75.000 euro pe întreprindere în cazul celor din domeniile pescuit şi acvacultură. PNL îi sprijină pe antreprenorii care se confruntă cu un deficit de lichidități pentru finalizarea investițiilor sau continuarea activității și protejează locurile de muncă ale românilor.”, anunță parlamentarul argeșean.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare: