(VIDEO) Șoferii din Argeș- luați la puricat de polițiști!

de | 21.09.2022 16:50 | După locație, După subiect, Eveniment, Județean, Știri

Au fost făcute verificări masive, astăzi, pe străzile din Argeș, de către polițiștii rutieri, cu ocazia RoadPol Safety Days. Aceste acțiuni au obiectivul de a fi o zi fără persoane decedate în accidente rutiere, pe teritoriul tuturor țărilor membre ale organizației Polițiilor Rutiere – ROADPOL.

Potrivit statisticilor, la nivel european se înregistrează o medie zilnică de 70 de persoane care își pierd viața din cauza accidentelor rutiere.

Astfel, miercuri, polițiștii Serviciului Rutier Argeș şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, au desfășurat acțiuni, între orele 10:00 – 12:00. În acest interval orar, polițiștii au constatat 10 abateri de la normele rutiere, fiind aplicate tot atâtea sancțiuni, în valoare totală de 3.460 de lei.

De asemenea, _reprezentanții I.S.C.T.R., care au sprijinit efortul polițiștilor, efectuând verificări ale transportatorilor profesioniști cu privire la respectarea timpilor de condus și de repaus, au aplicat trei sancțiuni, dintre care două conform H.G. 69/2012, în valoare de 6.000 de lei, respectiv una conform OG 37/2007, în valoare de 1.000 de lei”, transmite IPJ Argeș.

Totodată, în ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au aplicat 189 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 38.000 de lei. Au fost reținute  12 permise de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.

Printre cei care au fost sancționați de oamenii legii se numără și un tânăr de 19 ani din Mioveni, cu permisul abia luat,  care conducea un autoturism pe str. Coasta Câmpului din Ștefănești. Șoferul a fost prins în timp ce conducea cu viteza de 122 km/h.

Acesta a primit o amendă în valoare de 1.305 lei, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Imagini și montaj: Costi Tudor

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Leordeni | Mioveni | Ștefănești