NEWS! A murit marele actor Alexandru Arșinel!

de | 29.09.2022 20:18 | Eveniment, Importante, Național, Știri

În urmă cu puțin timp a fost anunțată tragica veste! Marele actor român, Alexandru Arșinel, a murit astăzi, 29 septembrie, la vârsta de 83 de ani!

Acesta era unul dintre cei mai apreciați actori de comedie ai României.

Tragica veste a fost dată chiar de Spitalul Universitar de Urgență București, acolo unde era internat la terapie intensivă.

Domnul Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgență București, pentru tratarea unor leziuni de decubit, cauzate de repaosul prelungit la pat. Având în vedere istoricul medical și pentru a-l avea sub o supraveghere mai atentă s-a hotărât, ulterior, transferarea dumnealui în secția de ATI”, informat instituția.

Informația a fost confirmată chiar de fiul acestuia, Bogdan Arșinel.

Actorul de comedie a fost internat în ultimul an la un azil de bătrâni, ajungând de nenumărate ori la spital din cauza problemelor cardiace.

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Și-a pierdut fiul și fratele într-un accident, în Franța! Apelul disperat al unei mame din Pitești

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alexandru Arșinel | București