Cum te poți opera la marile spitale din București după o consultație la Pitești!

de | 06.10.2022 10:00 | Județean, Lifestyle, Pitești, Știri

 

În urma unei experiențe de peste 25 de ani a lanțului de farmacii Forte Vita, ca urmare a preocupării față de starea de bine a pacienților și grijii față de sănătate, Clinica Forte Vita se adaugă ca un demers firesc, natural și benefic acestui circuit. În centrul activității sale este pacientul și nevoile acestuia de sănătate, evaluare medicală, întreținerea sănătății, confort și înțelegere. De aceea, clinica se situează la confluența dintre știință și empatie. Clinica are onoarea de a avea în corpul său medici apreciați din Argeș, medici activi academic, medici veniți din centre universitare de renume precum București, Craiova și  Iași, medici tineri implicați social, cu articole și comunicări științifice publicate regulat.

 

Cu toții știm cazuri, dacă nu cumva am avut experiențe personale, în care am s-au făcut programări la consultație la interval de câteva luni. Clinica Forte Vita și-a propus să elimine acești timp de așteptare și să răspundă prompt pacientului. Mai mult decât atât, un alt plus este acela că în cazurile mai complexe, investigația nu se oprește în cabinetul medicului specialist din cadrul Clinicii, ci este dusă mai departe, cu intervenții în marile spitale din Capitală, scopul fiind rezolvarea deplină a tuturor problemelor de sănătate.

 

la clinica Forte Vita

 

Vă prezentăm, în continuare, doar o parte dintre specialiștii care activează în cadrul Clinicii Forte Vita, echipa fiind mult mai numeroasă și mai complexă, acoperind o gamă complexă de servicii.

 

» Cardiologie pediatrică. O specialitate greu de găsit, deși este destul de căutată, este cea de cardiologie pediatrică. Medicul Carmen-Mihaela Voicu, din București, medic primar cardiologie, consultă de la nou-născuți, din primele zile de viață, până la cel mai vârstnic pacient. De asemenea, efectuează și ecografii de cord. Dacă sunt cazuri speciale, care necesită intervenții, fără nicio problemă, în baza biletului de trimitere îi ia la Spitalul Militar pentru efectuarea acesteia.

» Urologie. Colonel medic Ovidiu-Gabriel Bratu face, de asemenea, parte din echipa Clinicii Forte Vita. Medic primar urologie cu competenţă în uroginecologie, ecografie, ESWL, atestat în sexologie/ Aandrologie, dr. Ovidiu-Gabriel Bratu activează și în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”. La Clinica Forte Vita oferă consultații, iar dacă în baza acestora se constată necesitatea unei operații, pacientul este internat, tot în baza biletului de trimitere, la unitatea medicală din București, unde medicul Ovidiu-Gabriel Bratu efectuează intervenția.

» Alergologie. Dr. Cecilia Grigore, medic specialist alergologie și imunologie clinică, vine de la Iași și va fi prezentă în Clinica Forte Vita Farm în ultima săptămână din lună. În octombrie, medicul Cecilia Grigore va oferi consulații, tratamente, va realiza testări și tot ceea ce presupune această specialitate în perioada 24 – 28 octombrie.

» Nefrologia. Aceasta este o specialitate deficitară la nivelul județului. Consultațiile sunt oferite de către medicul Paul Gusbeth, o somitate în domeniu, recunoscut la nivel internațional, cu multiple lucrări publicate.

» Medicină internă. Dr. Sorin Vasilescu, medic primar medicină internă, șef secție Medicină Internă în cadrul Spitalului de Urgență Pitești.

» Ecografie. Dr. Bogdan Diaconu, medic primar radiologie și imagistică medicală.

» Chirurgie vasculară. Dr. Bogdan Florea, medic specialist chirurgie vasculară.

» Hematologie. Dr. Mihaela Lebedenco, medic specialist hematologie, membru în Societățile de Hematologie din România, SUA, Europa și Japonia.

» Neurologie. Dr. Cristian Gîlceavă, medic specialist neurologie.

» Obstetrică Ginecologie. Dr. Marius Pahonțu, medic specialist obstetrică ginecologie.

 

–––––––––––––––––––––

Clinica este situată în Pitești, 𝗖𝗮𝗹𝗲𝗮 București, n𝗿. 𝟮𝗔, iar 𝗼𝗿𝗲𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗳𝘂𝗻𝗰𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗿𝗲 𝘀𝘂𝗻𝘁:

𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝟳:𝟯𝟬 𝗹𝗮 𝟮𝟬:𝟬𝟬 – 𝗱𝗲 𝗹𝘂𝗻𝗶 până 𝘃𝗶𝗻𝗲𝗿𝗶 𝘀̦𝗶
𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝟳:𝟯𝟬 𝗹𝗮𝟭𝟰:𝟬𝟬 sâmbăta.

–––––––––––––––––––––

𝗖𝗹𝗶𝗻𝗶𝗰𝗮 𝗙𝗼𝗿𝘁𝗲 𝗩𝗶𝘁𝗮 privește persoana în ansamblu și nu doar simptomele, urmărind să ajungă la cauzele profunde ale bolii și oferind pacienților săi instrumentele și sfaturile de care au nevoie pentru a le aborda.

 

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Clinica Forte Vita | Pitești