Fonduri pentru dezvoltarea durabilă a localităţilor prin investiţii în infrastructura locală!

de | 10.10.2022 12:45 | Județean, Național, Politic, Știri

Deputatul PSD Argeș, Simona Bucura Oprescu a transmis în mediul online faptul că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) va lansa pe 14 octombrie, la ora 10:00, al doilea apel de proiecte pentru dezvoltarea durabilă a localităţilor prin investiţii în infrastructura locală, finanţate din Fondul Local al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNNR).

Alocarea financiară estimată pentru această a doua rundă este de 859.690.000 de euro.

 

Fondurile se alocă pentru:

– Locuinţe eficiente energetic pentru tineri şi specialişti din sănătate şi învăţământ;

– Mobilitatea urbană verde prin înnoirea parcului de vehicule nepoluante destinate transportului public, cu emisii zero de gaze de eşapament;

– Achiziţionarea de puncte de reîncărcare pentru vehiculele electrice şi pentru piste de biciclete în localităţi.

 

De menționat faptul că pentru achiziţia de vehicule nepoluante, bugetul disponibil este de 238.140.000 de euro.

În ceea ce privește investiţiile în sisteme inteligente de management local, alocarea financiară este de 74.720.000 de euro, pentru puncte de reîncărcare vehicule electrice fondurile disponibile sunt în valoare de 27.900.000 de euro, iar 31.450.000 de euro sunt destinate pistelor pentru biciclete la nivel local.

Pentru construirea de locuinţe nZEB plus pentru tineri şi locuinţe de serviciu pentru specialiştii din sănătate şi învăţământ, autorităţile publice locale au la dispoziţie un buget total de 117.480.000 de euro, în timp ce pentru reabilitare moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăţi furnizarea de servicii publice de către unităţile administrativ-teritoriale bugetul disponibil este de 370.000.000 de euro.

 

Important de menționat că fondurile se alocă după principiul „primul venit – primul servit”.

Cererile vor putea fi depuse online, în format digital, pe site-ul www.mdlpa.ro/investitii/PNRR, cu utilizator şi parolă securizată aferente fiecărei UAT, respectiv autoritate centrală.

Mai multe detalii pot fi obținute accesând link-ul: https://view.officeapps.live.com/op/view.aspx…

 

Credit info: MDLPA

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Dezvoltării | Simona Bucura-Oprescu