Șoferul care a ucis o tânără avocată și fetița ei- condamnat la 16 ani de închisoare

de | 20.10.2022 11:34 | După locație, După subiect, Eveniment, Național, Pitești, Știri

Șoferul de TIR responsabil pentru producerea accidentului de pe autostrada București-Pitești, în urma căruia o femeie și fetița ei de nici 2 ani au murit, a fost condamndat la 16 ani de închisoare pentru omor calificat.

Mama fetiței, Anamaria Diana Gusan o tânără avocată din Cluj Napoca, se afla alături de fetiță, pe bancheta din spate, iar soțul ei era la volanul mașinii atunci când șoferul de TIR a intrat pe contrasens și a întors ilegal, moment în care soțul femeii, care se deplasa regulamentar, s-a izbit de remorca autotrenului, neputând să evite impactul.

Tragedia a avut loc în noaptea de 17 spre 18 august 2020 și potrivit anchetatorilor, șoferul de TIR ar fi vrut să evite un control ISCTR (Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier), motiv pentru care a decis să execute manevra ilegală.

Soțul Dianei a încercat să evite tragedia, dar a lovit parapetele de pe marginea autostrăzii, ulterior ricoșând în remorca trenului, care bloca ambele sensuri de mers către Capitală.

Impactul a fost fatal pentru fetița de 2 ani care se afla în scaunul special pentru copii. Micuța a murit pe loc, iar mama ei a decedat în drum spre spital.

După doi ani de la producerea accidentului, Tribunalul Argeș a hotărât ca șoferul vinovat să fie condamndat la 16 ani de închisoare pentru omor calificat.

Decizia nu este definitivă.

…condamnă pe inculpatul C.C la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal rap. art. 189 alin. 1 lit. f Cod penal, ce se va executa în condiţiile art.60 Cod penal, respectiv în regim de detenţie. În baza dispoziţiilor prevăzute de art.67 alin.(2) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, lit. b) – dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, i) – dreptul de a conduce orice fel de autovehicule, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale. În temeiul dispoziţiilor prevăzute de art. 65 alin. 1 C pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b) şi i) din Codul Penal, pe perioada executării pedepsei principale. În temeiul dispoziţiilor prevăzute de art. 404 alin. 4 lit. a) C.proc .pen. rap. la art. 72 alin.1 C.pen. deduce din pedeapsa principală durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu a inculpatului, începând cu data de 18.08.2020 şi până la data de 17.09.2021, inclusiv. În baza dispoziţiilor prevăzute de art. 399 alin.1 C.proc.pen. menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat”, se arată în hotărârea instanței.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

„Șmecher” din Pitești – lăsat fără permis!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Cluj | Pitești

Ultimele articole