anchetaonline.ro

BRADU. Abonamente gratuite Publitrans pentru persoanele cu handicap grav și accentuat

de | 20.10.2022 11:07 | Știri, Administrație, Județean

Transportul interurban ce leagă Bradu de Pitești vine și cu facilități pentru anumite categorii de persoane, de care pot beneficia doar în baza unor solicitări exprese, bazate pe documente justificative.

Pentru obținerea abonamentelor gratuite, persoanele (adulți și copii) încadrate în gradele de handicap: grav cu asistent personal, grav, accentuat și asistenții personali ai persoanelor cu handicap se pot adresa Compartimentului de Asistență Socială din cadrul Primăriei comunei Bradu cu următoarele documente:

– legitimație de transport, eliberată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș;

– carte de identitate sau certificat de naștere (pentru copilul încadrat în grad de handicap);

– certificatul de handicap și anexa în original.

 

Asistenții personali angajați pentru persoanele încadrate în grad de handicap se pot adresa, de asemenea, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș pentru eliberarea legitimației de transport.

Eliberarea abonamentelor se face personal, persoanei beneficiare, la sediul Publitrans în municipiul Pitești, în spate la Cinema Modern (fosta Casă a Căsătoriilor) în baza: CI și a legitimației de transport.

Program de lucru: marți, miercuri și joi în intervalul orar: 08.00-16.00.

Abonamentele lunare se eliberează numai după ce se depune documentația solicitată mai sus la Compartimentul de Asistență Socială. Informații suplimentare la Compartimentul de Asistență Socială din cadrul Primăriei comunei Bradu sau la nr. telefon: 0248 279 412 interior 205; mobil: 0762009989.

 

 


Ciitiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bradu