Modificări la Codul Muncii! Noi interdicții pentru angajatori
O nouă lege a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, care prevede modificarea și completarea Codului Muncii și Codului Adminstrativ.
Potrivit noilor reglementări, salariații din România vor avea mai multe drepturi, iar angajatorii nu mai pot face concedieri în anumite condiții.
Mai exact, angajații nu vor putea fi concediați dacă au aplicat pentru un alt post, dar cererea le-a fost refuzată. De asemenea, nici în perioada concendiului de îngrijitor nu vor putea fi făcute concedieri, precum nici în cea a concendiului paternal. Aceeași lege se aplică și dacă un angajat are mai multe locuri de muncă.
Astfel, patronii nu vor mai putea concedia salariații atât de ușor, fiind introduse noi măsuri de protecție a acestora. Cei care nu respectă legea pot primi amenzi usturătoare.
Până acum, legea prevedea ca angajații să aibă dreptul de a fi informați în legătură cu sarcinile de la locul de muncă. De asemenea, orice persoană avea posibilitatea de a avea mai multe job-uri, în mai multe locuri, conform legislației.
Potrivit noilor prevederi, angajatorilor le va fi interzis să concedieze lucrătorii care au solicitat mutarea pe un post mai bun, chiar dacă angajatorul refuză cererea (având acest drept), motivat. Totodată, salariații nu vor putea fi concediați pe perioada concendiului de îngrijitor ori în zilele libere pentru urgențele în familie. Nici pe perioada concendiului paternal nu vor putea fi efectuate concedieri.
Cei care nu vor respecta legea riscă amenzi cuprinse între 4.000 și 8.000 de lei.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Nu scăpăm de vremea rea! Alerta de instabilitate atmosferică- prelungită