Următoarele zile vor fi extrem de calde, în ciuda perioadei în care ne aflăm. România va fi cuprinsă de un val de aer cald, iar temperaturile vor urca până la 24 de grade.
Mai mult, primele zile ale lunii noiembrie vor fi și mai blânde, urmând ca în unele zone să se ajungă chiar și la 28 de grade.
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în sud-estul teritoriului. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor excedentară în regiunile nord-vestice, dar și ușor deficitară în cele sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă”, transmit meteorologii, potrivit Romaniatv.
Când va fi prima ninsoare
Având în vedere vremea extrem de prietenoasă din următoarea perioadă, apare întrebarea dacă vom avea parte de ninsoare în prima parte a iernii.
Potrivit meteorologilor, spre finalul lunii noiembrie, temperaturile vor scădea și va exista posibilitatea apariției primilor fulgi de nea.
Temperaturile vor fi apropiate celor normale perioadei, iar ploile vor cuprinde toată țara spre finalul lunii noiembrie.
Conform Accuweather, prima zăpadă ar putea să cadă chiar la începutul lunii decembrie. Vremea se va răci simțitor, iar pe 3 decembrie este prognozată prima ninsoare în Capitală, potrivit sursei citate.
Și în județul Argeș, este posibil ca primii fulgi de nea să își facă apariția tot la începutul lunii decembrie, având în vedere temperaturile scăzute care au fost anunțate de meteorologi.
Foto Economica.net
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Presupusul ucigaș al fetei găsite moartă pe câmp, găsit decedat după un accident rutier!