Val de demisii în Poliţie, după ce s-a aflat că vor ieşi la pensie la 65 de ani!

de | 28.10.2022 16:26 | Județean, Știri

Aproximativ o treime dintre şoferii care fac parte din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba şi-au depus deja dosarele de pensionare, înainte ca legea să se schimbe, după ce s-a aflat că polițiștii urmează să iasă la pensie la 65 de ani, nu la 45 cum era prevăzut până acum.. Anunţul a fost făcut de Sindicatul Poliţiştilor SPR Diamantul, conform antena3.ro.

Sper că sunt conștienți că dacă merg pe actualele drafturi, Poliția se va depopula. La IPJ Alba deja au început să depună rapoartele. Ieri au fost înregistrate și demisii! Mai bine de o treime din corpul șefilor, la toate palierele, iese la pensie. Șeful IPJ, un adjunct, 5 șefi servicii, 3 șefi de Poliții municipale și oråșenești. Impactul va fi mult peste cel din 2017″, se prezintă în mesajul transmis de Sindicatul Diamantul.

Acest lucru se întâmplă după negocierile purtate de Guvernul României la Bruxelles pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) care prevăd ca zeci de mii de români să iasă la pensie mai târziu cu 20 de ani.

În acest caz, nu vor mai exista pensionări la 45 de ani, oricare ar fi domeniu. Toată lumea ar urma să se pensioneze la 65 de ani.

Noi, în acest moment, nu avem centralizat un număr total al intenţiilor. Putem estima sau, mai bine zis, culegem din teritoriu reacţiile oamenilor, reacţii pe care noi le-am comunicat şi celor care discută acum despre regândirea sistemului de pensionare privind poliţiştii şi sistemul de apărare şi ordine publică.

Întregul sistem de apărare şi ordine publică nu are o minimă încredere în parlamentari şi guvernanţi pentru că noi, deja din 2009, suntem îngheţaţi cu acelaşi salariu de funcţie. După aceea, vedeţi, ni s-a promis în Legea 153/2017 că vom ajunge la plafonul de salarizare în 2022 şi suntem îngheţaţi şi ne păcălesc că ne mai dau o tranşă, ba acum ne trezim că vor să ia şi banii pentru echipamente, care până la urmă nu sunt mulţi, dar pentru mulţi contează.

Undeva din judeţul Olt, din cei ce ne-au comunicat liderii de sindicat, sunt în jur de 100 de poliţişti care aşteaptă cu raportul de pensionare să îl depună.

Avem situaţii similare şi în Alba, şi în Neamţ şi din toată ţara suntem sunaţi de poliţişti care aşteaptă să îşi depună cererile de pensionare.

Noi estimăm că acest val poate fi un dezastru pentru ceea ce înseamnă Ministerul Afacerilor Interne. Suntem în criză personal, mare, profundă, iar dacă vor ieşi şi din cei cu experienţă, vom fi la pământ”, a precizat Vitalie Josanu, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor Diamantul.

 

Foto descriptiv: Playtech.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Mai rar așa ceva! Polițiștii primesc reduceri la injecții cu botox, silicoane și implant de păr

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: