Conducea fără drept prin centru Piteștiului!

de | 18.11.2022 14:56 | Eveniment, Județean, Știri

În cursul ultimelor 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în special a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Astfel, în urma baterilor constatate, au fost aplicate aproape 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 25.000 de lei. De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 14 permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

Astfel, un argeșean de 55 de ani, din Mărăcineni, a fost depistat de către Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 55 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe bld. I.C. Brătianu din Pitești, iar în urma verificărilor s-a stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 alin. 2 din Codul Penal.

 

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

S-a răsturnat cu mașina și a fugit de la fața locului pentru că nu avea permis de conducere!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Brătianu | I.C. Brătianu | Mărăcineni | Pitești

Ultimele articole