Persoanele neasigurate, consultate de medicii de familie

de | 21.12.2022 11:57 | Județean, Național, Știri

Veste bună pentru persoanele neasigurate: din ianuarie 2023 vor beneficia de asistenţă medicală în cabinetele medicilor de familie. Actuala lege a sănătății a fost modificată, iar o schimbare importantă vizează modificarea pachetului minimal de servicii care se acordă persoanelor neasigurate, care va fi completat cu serviciile medicale acordate de medicii de familie, potrivit avocatnet.ro.

Deci cei neasigurați vor putea beneficia de asistenţa medicală primară în cabinetele medicilor de familie. Măsura se va aplica începând din următoarea lună celei în care intră în vigoare Legea bugetului de stat pentru 2023, potrivit avocatnet.ro. Termenul a fost confirmat și de reprezentanții Guvernului în comunicatul de presă emis luni, după încheierea ședinței de luni, „totodată s-au introdus în actul normativ și unele prevederi noi cu aplicare de la 1 ianuarie 2023. Astfel, se extinde pachetul minimal de servicii care se acordă în asistenţa medicală primară persoanelor care nu fac dovada calității de asigurat (…)”. Pentru a se aplica, proiectul de HG trebuie publicat în Monitorul Oficial.

Foto descriptiv. Sursă foto: paolinoproductions.com

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Un sat din România desemnat unul dintre cele mai frumoase din lume

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Monitorul oficial