10 curiozități despre Anul Nou

de | 31.12.2022 14:03 | Județean, Lifestyle, Național, Știri

Ne mai despart doar câteva ore până la trecerea în noul an, dar până atunci v-am pregătit câteva curiozități legate de Anul Nou, adunate din toată lumea.

 

Anul Nou

 

Știați că?

 

  • Una dintre cele mai vechi sărbători din întreaga lume, sărbătoarea Anului Nou, este menționată încă din vremea babilonienilor. Aceștia sărbătoreau Anul Nou în prima zi de primăvară astronomică deoarece primăvara era și este în continuare considerată anotimpul Renașterii.
  • Cuvântul Revelion vine din limba franceză „Réveillon”, ceea ce înseamnă cu aproximație trezire având sensul de ospăț la miezul nopții potrivit shtiu.ro
  • Irlandezii spre deosebire de ceilalți cetățeni din țările europene cred că Anul Nou trebuie petrecut acasă și nu pe străzi, deoarece afară este locul unde pot fi zâne sau alte spirite cu care nu este bine să te întâlnești.
  • De mii de ani Anul Nou la chinezi se numește „sărbătoarea Primăverii”, o zi de recunoștință și mulțumire pentru lucrurile bune primite în anul care s-a încheiat.
  • Anul Nou în Egipt era sărbătorit în momentul în care râul Nil ieșea din matcă, acest lucru se petrecea la sfârșitul lunii septembrie.
  • Locuitorii din Kiribati, localitate din arhipelagul Oceania, sunt primii locuitori de pe planetă care intră în primii în Noul An.
  • La noi în țară în prima zi a noului an copii obișnuiesc să meargă cu „Sorcova”
  • Conform biserici ortodoxe prima zi din an este ziua Sfântului Vasile.
  • De Ignat și până la data de 7 ianuarie flăcăii de la sate și nu numai umblă cu jocul caprei, un ritual menit să aducă spor și bogăție noului an.
  • Din punct de vedere religios data de 1 ianuarie a fost stabilită pentru prima dată la începutul anului 1691 de către Papa Inocențiu al XII lea.

 

Foto: Pixabay

 

 

 

 


Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ignat | Sorcova

Ultimele articole