În această dimineață, Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizarea meteorologică emisă luni. Astfel, intră în vigoare noi coduri galben și portocaliu de ploi abundente și ninsori la munte.
Conform meteorologilor, în aceste zile va ploua cât pentru întreaga lună.
Codul galben este valabil de marți, 10 ianuarie, ora 10:00, până joi, 12 ianuarie, la aceeași oră.
În intervalul menționat vor fi precipitații moderate cantitativ, la început în vestul, centrul și sudul teritoriului, apoi și în celelalte zone, iar din noaptea de miercuri spre joi, aria acestora va fi în restrângere spre regiunile estice și sud-estice. Local se vor acumula cantități de apă de 15…25 l/mp și pe alocuri de peste 30 l/mp. Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief, mixte în Carpații Occidentali, estul Transilvaniei și Moldova și predominant ninsori în restul zonei montane, unde se va depune strat de zăpadă. Izolat vor fi depuneri de polei”, transmite ANM.
De asemenea, în intervalul 10 ianuarie, ora 16 – 11 ianuarie, ora 22, va fi în vigoare un cod galben de precipitații însemnate cantitativ, intensificări ale vântului la munte.
Potrivit ANM, va ploua însemnat cantitativ în nordul Olteniei, local în Muntenia, precum și în sud-vestul Moldovei. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.
Totodată, în Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali, la altitudini în general de peste 1000 m, va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări în zona înaltă, cu precădere în noaptea de marți spre miercuri, cu rafale de peste 70…90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.
Cod portocaliu de vreme rea în 4 județe
În 4 județe va fi în vigoare un cod portocaliu de vreme rea, începând de astăzi, de la ora 18:00, până mâine la ora 22:00.
În județele Prahova, Buzău, Vrancea și în zona montană din județul Dâmbovița vor fi precipitații abundente, iar prin acumulare, pe tot parcursul intervalului, se vor înregistra cantități de precipitații în general de peste 50…60 l/mp.
Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief și ninsoare la altitudini în general de peste 1000 m, unde local se va depune strat consistent de zăpadă”, transmite ANM.
Citiți,, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Veste proastă! Șoferii vor lua amenzi și de la polițiștii care stau la ghișeele pentru permise