Argeșeni prinși cu permise false! Niciunul nu era șofer
Doi argeșeni au fost prinși cu permise de conducere false, miercuri, 25 ianuarie.
Primul dintre aceștia este un bărbat de 63 de ani, din localitatea Cocu, care oprit pentru verificări de către polițiști, a prezentat un document emis de autoritățile din Republica Moldova, susceptibil a fi fals.
Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, care l-au depistat pe bărbat în timp ce conducea pe DN7, în Cotmeana, au efectuat cercetări și au aflat că documentul respectiv nu este valid, iar bărbatul nu este deținător de permis de conducere.
Un alt bărbat a fost prins de DC 295, în Corbeni. Este vorba despre un bărbat de 29 de ani, care la verifcări a prezentat un permis emis de autoritățile din Portugalia. Însă, polițiștii au constatat că permisul era fals și că argeșeanul nu deține permis de conducere.
În ambele cazuri, oamenii legii au întocmit dosare penale, iar cercetările continuă, pentru a se stabili în ce circumstanțe au obținut cei doi argeșeni permisele false.
Foto descriptiv Replica Online