ARGEȘ: Pietoni amendați pentru traversare prin locuri nepermise
S-au împărțit amenzi, luni, 30 ianuarie, pietonilor care au traversat strada prin locuri nepermise, în județul Argeș.
Polițiștii rutieri au efectuat activități cu scopul prevenirii evenimentelor rutiere în care sunt implicați pietonii, în special ca urmare a traversărilor neregulamentare.
Polițiștii au împărțit amenzi și avertismente în întreg județul, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
Oamenii legii au plicat și 41 de sancțiuni contravenționale (majoritatea avertismente), în valoare totală de 3480 de lei, pietonilor care au traversat strada prin locuri nepermise.
Polițiștii rutieri recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație, mai ales atunci când condițiile meteo limitează vizibilitatea sau aderența la carosabil.
RECOMANDĂRI PENTRU PIETONI
-Traversați numai pe la trecerile semnalizate sau pe la colț de strada! Nu traversați prin fața sau spatele autovehiculelor oprite!
-La orice traversare, opriți-vă în afara parții carosabile, asigurați-vă din stânga, din dreapta și apoi din stânga din nou!
-Apreciați corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță și luați în calcul ca atunci când traversați străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflați într-o zonă cu regim de viteza ridicat trebuie sa fiți mai prudenți!
-Traversați perpendicular pe axul drumului, în pas vioi – drumul cel mai scurt ce reduce timpul de expunere la pericol! Dați șoferilor timp suficient pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare!
-Când traversezi prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate – este responsabilitatea dumneavoastră să vă asigurați.
-Copiii nu trebuie lăsați să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili și nu pot aprecia corect distanțele și vitezele. Nu uitați! – copiii imită comportamentul rutier al adulților.
-Evitați să circulați pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști! Folosiți trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față!
-Respectați întocmai semnificația semnalizării rutiere (indicatoare sau semafor) și nu circulați pe drumurile publice daca ați consumat alcool – posibilitatea de a fi accidentat crește semnificativ.
-Fiți prudenți pe vreme rea sau întuneric! Pentru a fi vizibili, purtați haine de culori deschise și elemente reflectorizante!”, transmite IPJ Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Rabla și în 2023. Ministrul Mediului: ”Creștem bugetul pentru mașinile electrice”