Operatorii au probleme cu achiziția contoarelor de măsurare a energiei electrice

de | 01.02.2023 22:03 | După locație, După subiect, Economic, Național, Știri

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat noi reglementări care contribuie la deblocarea activității de racordare la rețelele electrice de interes public, care vin în sprijinul consumatorilor, potrivit informării transmise de instituției. Astfel, dacă operatorul nu poate asigura echipamentele de racordare, utilizatorii reţelelor electrice vor putea să le achiziţioneze, beneficiind de rambursarea contravalorii acestora.

În ședința Comitetului de reglementare de astăzi s-a aprobat un act normativ privind modificări și completări ale unor ordine din domeniul racordării la rețelele electrice de interes public, ale cărui prevederi vin în sprijinul utilizatorilor rețelelor electrice.

”Prevederile se aplică pentru clienţii finali casnici, prosumatorilor, precum și pentru persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale şi instituţiile publice ale căror locuri de consum se racordează la rețelele electrice de joasă tensiune, și se referă la posibilitatea acestor categorii de utilizatori de a achiziționa grupul de măsurare a energiei electrice sau blocul de măsură și protecție complet echipat, inclusiv contorul de măsurare a energiei electrice, în cazul în care operatorul de distribuție se află în imposibilitatea de a asigura aceste echipamente. Utilizatorii menționați anterior, care vor achiziționa grupul de măsurare a energiei electrice sau blocul de măsură și protecție complet echipat, inclusiv contorul de măsurare a energiei electrice vor beneficia din partea operatorului de distribuție de rambursarea contravalorii echipamentelor respective, conform prevederilor din contractele de racordare”, precizează președintele ANRE, Dumitru Chiriță, potrivit sursei citate.

S-a prelungit termenul de constituire a garanției financiare

Astfel, actul normativ contribuie la deblocarea activității de racordare a categoriilor de utilizatori menționați, având în vedere faptul că operatorii de distribuție se confruntă în prezent cu dificultăți privind achiziția grupurilor/contoarelor de măsurare a energiei electrice, cu întârzieri importante ale acestei activități care afectează buna desfășurare a procesului de racordare la rețelele electrice de interes public, potrivit sursei citate.

”De asemenea, pentru evitarea blocării procesului de racordare a producătorilor de energie electrică, am prelungit termenul de constituire a garanției financiare de către utilizatorii care dețin locuri de producere cu puterea aprobată pentru evacuare mai mare de 1 MW și pentru care soluția de racordare prevede lucrări de întărire. În acest sens, termenul pentru constituirea garanției financiare prevăzute în avizul tehnic de racordare a fost stabilit până la încheierea contractului de racordare, față de termenul de cel mult 3 luni de la data emiterii avizului tehnic de racordare. Această măsură are un impact pozitiv asupra producătorilor de energie electrică deoarece aceștia vor avea posibilitatea de a decide pe parcursul perioadei maxime de valabilitate a avizului tehnic de racordare, de 12 luni până la încheierea contractului de racordare, demararea proiectului fără a bloca sume importante”, explică cei de la ANRE.

Prevederile actului normativ se aplică tuturor utilizatorilor care au înregistrate cereri de racordare la operatorii de rețea la data publicării documentului în Monitorul Oficial al României, Partea I, indiferent de etapa procesului de racordare în care se regăsesc până la punerea sub tensiune finală a instalației de utilizare.

Foto descriptiv. Sursă foto: Economica.net

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Începe construcţia noului sediu DNA Piteşti

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Monitorul oficial