2 argeșence printre primele beneficiare ale voucherelor de fertilizare în vitro

de | 23.01.2023 14:12 | Din ediția tipărită, Lifestyle, Național, Știri

Pe data de 5 decembrie 2022, a debutat programul dedicat creșterii natalității, pentru acordarea de vouchere care să acopere procedurile de fertilizare in vitro, în valoare totală de 15.000 lei.

Pe data de 17 ianuarie 2023, la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea (cea care a și inițiat acest proiect, după ce l-a aplicat ca primar al Capitalei) a înmânat primele 10 vouchere. Printre beneficiarele prezente în cadrul ceremoniei s-au numărat și două argeșence. Toate cele 10 doamne care s-au întâlnit cu ministrul Gabriela Firea au stat cu spatele către public, din dorința de a li se proteja identitatea.

1 din 5 cupluri se luptă cu infertilitatea

Infertilitatea nu doare, însă este vizibilă în statistici și în faptul că țara noastră are o reală problemă cu natalitatea, care este în continuă scădere. „Am realizat, încă o dată, cât de important este acest ajutor și că nu a fost în zadar toată lupta pentru a face acest proiect posibil. Procedura de fertilizare in vitro este unica șansă prin care pot deveni mame și pot simți un sentiment unic. Înțeleg perfect toate emoțiile și stările prin care trec aceste cupluri și știu că pentru mulți tineri este chiar o dramă.

Infertilitatea nu este un moft și doar persoanele care trec prin așa ceva știu ce sentimente te încearcă. Știu din propria experiență ce înseamnă. În România, potrivit studiilor recente, 1 din 5 cupluri se luptă cu infertilitatea. Programul este o șansă acordată acestor persoane de a deveni părinți, dar și o măsură pentru creșterea natalității. Vedem cu toții situația dramatică în care se află țara noastră, cu doi ani consecutivi cu scădere-record de nașteri.”, a declarat Gabriela Firea.

Peste 8.000 de solicitări în prima lună a programului

Cererile depuse sunt foarte multe, iar dintre cele peste 8.000 sosite la Ministerul Familiei, 350 au fost declarate, până acum, eligibile.

„Am primit până acum peste 8.100 de solicitări din partea cuplurilor sau a femeilor care se luptă cu infertilitatea. 350 de dosare au fost deja declarate eligibile, iar voucherele vor fi trimise prin poștă, dar nu înainte ca solicitanții să semneze contractul cu ministerul.”, a fost mesajul transmis de către ministrul Gabriela Firea după ceremonia de înmânare a primelor vouchere.

voucher ferilizare

Beneficiarii programului de creștere a natalității, primesc câte două vouchere, în valoare totală de 15.000 lei. Primul tichet, de 5.000 de lei, este destinat achiziției tratamentului medicamentos din rețeaua farmaciilor partenere. Al doilea tichet, de 10.000 de lei, este alocat pentru procedura de embriotransfer, dacă medicul consideră că prima etapă este un succes.

Trei proceduri decontate pe an

În cadrul programului, un beneficiar poate primi vouchere aferente pentru un număr de maximum trei proceduri pe an, pe toată perioada desfășurării programului. „Oferim 3 astfel de decontări pe parcursul unui an femeilor, bineînțeles la indicație medicală. Dacă primul tratament nu este cu reușită, nimeni nu trebuie să se dezarmeze, urmează și al doilea și al treilea pe parcursul unui an.”, a mai adăugat ministrul Gabriela Firea.

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: