Există politicieni care își prezintă bilanțul după un an de mandat. Alții, după doi sau patru ani. Prefectul de Argeș, Sebastian-Darius Nedelcu, pare însă adaptat vremurilor politice pe care le trăim și a decis să nu riște. După doar o lună în funcție, când alții abia își învață biroul, parolele și drumul către toaletă, reprezentantul guvernului în teritoriu a simțit nevoia să tragă o primă linie și să le prezinte argeșenilor ce a făcut în primele 30 de zile de mandat. Judecând după ritmul în care se schimbă guverne, majorități și formule administrative în România, poate că abordarea nici nu este lipsită de logică. Într-o amplă postare publicată pe pagina sa de socializare, prefectul a împărțit prima lună de mandat în două capitole: partea frumoasă și partea care „nu se vede”.
La capitolul „partea frumoasă”, Sebastian Nedelcu a enumerat participarea la o serie impresionantă de evenimente publice: Ziua Veteranilor, Argeș Invest, Ziua Independenței, EDU Fest, Raliul Argeșului, Zilele Piteștiului, Ziua Eroilor, dar și tradiționalul Festival al Covrigilor cu Ou de la Lerești. Și nu e deloc ușor: soare, vânt, coafura care trebuie să reziste, coroane de cărat…
„Fiind inginer de profesie, poate că sunt un om mai tehnic, mai puțin zâmbăreț sau vorbăreț. Dar cred cu tărie că fiecare job pe care îl avem trebuie făcut cu seriozitate și respect”, explică prefectul. De altfel, o parte consistentă a mesajului pare să răspundă și unei observații care circulă frecvent în spațiul public: aceea că noul prefect este mai degrabă discret și mai puțin prezent mediatic decât predecesorii săi. „Știu că unii ar fi dorit să fiu mai prezent în spațiul public, cu mai multe apariții sau interviuri, iar alții poate ar fi preferat discreția. Încerc să găsesc echilibrul corect”, scrie acesta.

Viața de prefect, dincolo de fotografiile de la evenimente
Dacă prima postare a avut aerul unui jurnal al întâlnirilor oficiale și al participărilor publice, a doua a fost dedicată părții mai puțin vizibile a funcției. Sau, după cum o definește chiar prefectul, „partea grea”. Lista este considerabil mai lungă decât cea a evenimentelor festive și include audiențe, ședințe privind fondul funciar, situații de urgență, întâlniri cu secretarii unităților administrativ-teritoriale, videoconferințe operative, verificări în teren, probleme generate de viituri, monitorizarea zonelor cu risc și chiar verificări privind prezența urșilor în zona Vidraru. Pe scurt, exact genul de activități care nu adună reacții pe Facebook, dar care reprezintă, în esență, fișa postului prefectului.
„Nu sunt lucruri spectaculoase, nu sunt momente care aduc aplauze, dar sunt momente care contează”, notează Sebastian Nedelcu.
Mai emoționantă este însă mărturisirea prefectului despre sacrificiile pe care le presupune funcția. După doar o lună de mandat, Sebastian Nedelcu vorbește deja despre nopți, weekenduri și ore petrecute departe de familie, pentru că problemele județului nu respectă programul de lucru.
„Sunt momente care apar ziua, noaptea, în weekend, în ore în care majoritatea oamenilor sunt acasă, cu familia. Pentru mine, rolul de prefect înseamnă să fiu acolo. Să răspund. Să mă prezint. Să nu întorc privirea”, mărturisește acesta.
Recunoaștem că, după doar 30 de zile de mandat, nu ne-am fi așteptat ca funcția să lase deja urme atât de adânci în bioritmul familial al prefectului. Dar poate că și aici vorbim despre adaptarea la realitățile administrației moderne: în vremuri în care guvernele rezistă uneori mai puțin decât o legislatură de liceu, probabil că și intensitatea mandatului trebuie comprimată corespunzător.
Dacă ritmul actual al politicii românești se menține, nu este exclus ca peste încă o lună să asistăm și la primul bilanț al bilanțului.
Foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Mediul de afaceri argeșean nu vede cu ochi buni creșterea salariului minim














