Cu ani în urmă, Building Astrom era una dintre cele mai puternice firme de construcţii din Argeş, iar managerul acesteia, Marian Drăgoi, unul dintre cei mai respectaţi oameni de afaceri.
În urmă cu aproximativ un deceniu, însă, compania argeşeană a intrat în colaps, pe fondul unor afaceri eşuate, dar mai ales din cauza faptului că unii dintre foştii parteneri ai lui Marian Drăgoi, printre care şi Dinu Patriciu, i-au dat ţepe de aproximativ 3 milioane de euro. În acea perioadă, Marian Drăgoi construia blocuri în nordul Africii. A finalizat un contract de acest gen în Libia, chiar în perioada în care în ţară situaţia a devenit instabilă, şi a prins un contract de 34 milioane euro în Maroc, pe care însă nu l-a mai dus la bun sfârşit, deoarece beneficiarii nu au mai avut banii necesari investiţiei.
Se vând două terenuri ale lui Drăgoi din apropierea Piteștiului
În încercarea de a salva firma, omul de afaceri a cerut insolvenţa în 2015, însă doi ani mai târziu Tribunalul Specializat Argeş a dat lovitura de graţie societăţii Building Astrom şi a decis intrarea în faliment a acesteia. Proprietăţile companiei au început să fie vândute la licitaţie bucată cu bucată, pentru acoperirea datoriilor. Cum din banii obţinuţi nu s-a reuşit achitarea tuturor restanţelor, s-a ajuns chiar şi la executarea silită a bunurilor aflate pe numele omului de afaceri.
Luna viitoare, sunt programate licitaţiile pentru vânzarea a două terenuri ce aparţin lui Marian Drăgoi, în contul datoriilor pe care le are la firmele Oly’s Center Project SRL, Joris Ide SRL şi Isopan Est SRL, pentru care Building Astrom a emis în anul 2015 mai multe bilete la ordin refuzate la plată.
Terenurile scoase la licitaţie se află în Ştefăneşti şi Albota. Pentru terenul din Ştefăneşti, sat Valea Mare, în suprafaţă de 527 mp, preţul de începere a licitaţiei este de 102.966 lei, în vreme ce pentru parcela de 4.750 mp teren arabil şi cota de 1/3 dintr-o altă suprafaţă de 950 mp teren drum extravilan licitaţia începe de la 382.797 lei. Licitaţiile au loc la sediul biroului executorului judecătoresc Emil Gigoi, din Piteşti, în data de 7 martie.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Firma lui Donel Văsîi reabilitează clădirea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi