Trei militari români au fost răniți în urma unei explozii!

de | 15.02.2023 15:45 | După locație, După subiect, Eveniment, Național, Știri

Trei militari români au fost răniți în urma unei explozii!

Trei militari români au fost răniți, miercuri dimineața, în Poligonul Cățelu, în timpul unei ședințe de aprindere pe cale pirotehnică a unei încărcături de exploziv (TNT).

Este vorba de militari din cadrul Centrului 13 Comunicaţii şi Informatică „Colonel Gheorghe Vişata”, din Bucureşti. Unul dintre aceștia a suferit politraumatisme la mâini și în zona capului, fiind supus acum unor operații chirurgicale și proceduri medicae. Potrivit MAnP, starea bărbatului este stabilă.

Au fost aplicate imediat procedurile standard în astfel de situaţii, fiind acordat primul ajutor la faţa locului de personalul medical prezent pe timpul desfăşurării şedinţei de instruire. Doi dintre militari, un soldat și un căpitan, au fost transportați de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” pentru efectuarea investigațiilor medicale, unitate medicală la care a fost transportat, ulterior, și un al treilea militar, cu gradul de soldat.

Unul dintre soldați a suferit politraumatisme la membrele superioare și în zona capului, și este supus, la ora difuzării informației de presă, unor intervenții chirurgicale și proceduri medicale complexe. Starea sa este stabilă, neexistând, la acest moment, din evaluarea medicilor, pericol vital”, a transmis MApN, printr-un comunicat de presă.

Ceilalți doi militari au suferit răni ușoare, fiind în afara oricărui pericol. Este vorba despre un ofițer care prezintă escoriații și plăgi la mâini, dar și tulburări de vedere, precum și despre un alt soldat, care are răni la nivelul mâinilor. Acesta din urmă a solicitat evacuarea către spital după aproximativ două ore de la producerea incidentului, potrivit MApN.

Vor fi demarate verificări de către o comisie de cercetare, pentru a se afla împrejurările în care s-a produs acest eveniment.

Foto descriptiv Antena 3

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Oltenia- reclasificată drept zonă seismică de risc! În zona epicentrală, intensitatea a fost de peste 7 grade

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: