Hai la spectacol! Zeci de vedete ale muzicii şi teatrului românesc vin la Piteşti

de | 16.02.2023 08:30 | Cultură, Din ediția tipărită, Pitești, Știri

Piteştenii au la dispoziţie în această perioadă o serie de spectacole pentru toate gusturile şi din mai toate genurile: de la piese de teatru cu actori celebri la concerte de muzică uşoară sau populară, de la recitaluri de muzică şi poezie la spectacole de balet.

► Cinci dintre actorii telenovelei de la Antena 1 „Adela” se reîntâlnesc, de această dată pe scenă, în supercomedia „Care pe care”: actriţa piteşteană Oana Moşneagu revine în oraşul natal alături de Mara Oprea, Daniel Nuţă, Alecsandru Dunaev şi Anca Sigartău, într-o reprezentaţie programată miercuri, 15 februarie, ora 19, pe scena Teatrului „Davila”.

familia taraboi

► Duminică, 19 februarie, de la ora 19, la Teatrul Victoriei, are loc reprezentaţia piesei „Familia Tărăboi”, ce îi are în distribuţie pe Silviu Biril, Cristina Strecopîtov şi Ştefan Ruxanda.

► Iubitorii folclorului autentic sunt aşteptaţi marţi, 21 februarie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde de la ora 18, are loc un spectacol în care va fi aniversat interpretul Ilie Dură. Printre invitaţii speciali care vor urca pe scenă se numără Sofia Vicoveanca, Veta Biriş, Rodica Mitran şi Ion Drăgan, preţul unui bilet fiind de 50 lei.

► Un spectacol de teatru irezistibil! Aşa este prezentată piesa „Prenumele”, ce se va juca pe scena Casei Sindicatelor joi, 23 februarie, ora 18.30. Pe afişul spectacolului regăsim câteva dintre numele mari ale teatrului românesc contemporan: Claudiu Bleonţ, Mihai Călin, Paula Chirilă şi două dintre vedetele serialului „Las Fierbinţi” – pe Ecaterina Ladin alias Dalida şi pe Leonid Doni, alias Robi.

baletul Cocosatul de la Notre Dame

► De Ziua Femeii, Casa Sindicatelor a pregătit pentru doamnele din Piteşti şi nu numai o surpriză: baletul  „Cocoşatul de la Notre Dame”. Reprezentaţia programată de la ora 19 va fi susţinută de 50 de solişti balerini de la Opera Maghiară de Stat din Cluj-Napoca, de la Teatro D’Opera Italiana şi ansamblul de balet al Operei Vox.

Superspectacole cu Tudor Gheorghe şi Fuego

► Fuego revine în spectacol la Piteşti, pe scena Casei Sindicatelor, pe 12 martie, ora 19, iar două zile mai târziu are loc spectacolul „Sărut, femeie, mâna ta!” susţinut de Ion Suruceanu cu ocazia a 55 de ani de activitate artistică.

► Miercuri, 22 martie, este programat un alt recital de muzică populară, susţinut de ansamblul etnofolcloric Plăieşii, seria spectacolelor anunţate pentru următoarele două luni fiind încheiată de un veritabil regal actoricesc şi muzical intitulat „Cel ce gândeşte singur”, susţinut de Tudor Gheorghe, miercuri, 5 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piteşti, spectacol în care maestrul va fi acompaniat de orchestra Concertino din Chişinău şi va interpreta poezii reprezentative ale lui Tudor Arghezi.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Holograf cântă cu Orchestra Filarmonicii Pitești!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole