A fost lansat oficial programul Interreg NEXT are un buget de 54 milioane de euro, fonduri nerambursabile, la care se va adăuga contribuția națională, anunță Ministerul Dezvoltării. Domeniile vizate de acest program sunt: sănătatea, educația, turismul și cultura, adaptarea la schimbările climatice și managementul frontierei.
”În această săptămână a avut loc, la București, lansarea oficială a Programului Interreg NEXT România-Ucraina, pentru perioada 2021-2027, al cărui Autoritate de Management este Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Evenimentul a avut drept scop informarea celor interesați cu privire la existența fondurilor europene destinate dezvoltării comunităților aflate la frontiera dintre cele două state participante. Programul Interreg NEXT are un buget de 54 milioane de euro, fonduri nerambursabile, la care se va adăuga contribuția națională. Vor putea primi finanțare proiecte care aduc beneficii comunităților de la frontieră, din județele Satu Mare, Maramureș, Botoșani, Suceava și Tulcea (România) și din oblasturile Ivano-Frankivsk, Zakarpatska, Cernăuți, Odesa (Ucraina). Domeniile vizate de acest program sunt: sănătatea, educația, turismul și cultura, adaptarea la schimbările climatice și managementul frontierei. Astfel, vor putea fi dotate cu echipamente și modernizate unități medicale, instituții de învățământ, vor fi reabilitate obiective turistice și se vor putea realiza proiecte în parteneriat pentru îmbunătățirea managementului frontierei. De asemenea, personalul din aceste domenii va putea beneficia de pregătire și instruiri comune, de schimb de bune practici, iar pentru populația din zonă vor fi organizate campanii de informare și conștientizare pentru prevenirea și reacția în caz de dezastre”, se arată în comunicarea Ministerului Dezvoltării.
Pentru a putea primi finanțare, un proiect trebuie să aibă cel puțin un partener din fiecare stat participant, detaliile privind condițiile de accesare a fondurilor urmând a fi publicate pe web site-ul programului, ro-ua.net. Având în vedere constrângerile regulamentelor europene aplicabile programelor de cooperare în perioada 2021-2027, autoritățile care gestionează programul vor depune toate eforturile pentru scurtarea perioadei de evaluare și contractare a proiectelor, simplificarea cerințelor pentru beneficiari, astfel încât fondurile europene să poată fi cheltuite eficient și rapid, în folosul comunităților locale.
Foto descriptiv. Sursă foto: ro-ua.net.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Firmele din Argeş pot obţine fonduri europene nerambursabile de până la 3 milioane euro