Crescătorii de bovine pot primi un sprjin cuplat pentru venit – carne vită. Iată ce condiții sunt

de | 04.03.2023 13:40 | Economic, Național, Știri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vine cu informații utile pentru sectorul zootehnic. Fermieriiactivi, crescătorii de animale din speciile bovine, pot primi un sprijin cuplat pentru venit – carne vită în cuantum unitar planificat de 279 Euro/cap.

Sprjinul cuplat pentru venit – carne vită, intervenție cu impact asupra sectorului zootehnic, presupune acordarea unei plăți unice pe cap de animal, cuplată de producție. Alocarea financiară orientativă pentru anul 2023 (contribuția Uniunii în EUR) este de 22.320.000,00 Euro, cu un cuantum unitar planificat de 279 Euro/cap. Efectivul planificat pentru care se acordă sprijinul este de 80000 capete.

Potrivit informării publicate de APIA pe pagina de Facebook sprijinul se acordă fermierilor activi, crescători de animale din speciile bovine, care desfășoară o activitate agricolă, pe teritoriul României, şi care îndeplinesc următoarele condiții de eligibilitate:

  • dețin un efectiv de animale de minimum 10 şi maximum 250 de capete taurine de carne adulte/ beneficiar, în exploataţii cu cod ANSVSA;
  • solicitanţii care dețin un efectiv mai mare de 250 de capete taurine de carne adulte beneficiază de SCZ calculat la nivelul a maximum 250 de capete taurine de carne;
  • vacile din rase de carne și vacile metise cu rase de carne, dacă până la vârsta de 48 de luni nu au niciun produs înregistrat în RNE și în baza de date a Registrului Genealogic, nu vor primi sprijin cuplat zootehnic pe toată perioada de exploatare;
  • vacile de carne și vacile metise cu rase de carne, dacă în ultimele 24 de luni nu au niciun produs înregistrat în RNE și în baza de date a Registrului Genealogic, nu vor primi sprijin cuplat zootehnic pe toată perioada de exploatare;
  • animalele din exploataţia cu cod ANSVSA pentru care beneficiarul solicită SCZ trebuie să aibă vârsta de maximum 12 ani vacile de carne, respectiv maximum 6 ani taurii de carne;
  • să deţină registrul individual al exploataţiei cu cod ANSVSA completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 429/2016, cu modificarile și completarile ulterioare;
  • animalele pentru care se solicită SCZ trebuie să fie menţinute, pe o perioadă de reţinere de 4 luni de la data limită de depunere fără penalizări a cererii unice de plată, în exploataţia/exploataţiile cu cod ANSVSA menţionate în cerere;
  • efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat şi înregistrat în Registrul Național al Exploatației la data depunerii cererii unice de plată, dar nu mai târziu de prima zi a perioadei de reţinere;
  • vacile de carne pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscrise/înregistrate în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară, iar taurii de carne pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscrişi în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală.

Foto descriptiv. Sursă foto: Digi 24

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Programul ”Anghel Saligny”. Bani pentru drumurile comunale și pentru alimentarea cu apă

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Digi