Claudia Dragomir, antreprenor: Eu sunt cel mai aspru critic al meu, însă și cel mai aprig susținător!

de | 07.03.2023 22:00 | Din ediția tipărită, Lifestyle

Și-a canalizat energia și ideile către domeniile care o pasionează. Claudia Dragomir a dezvoltat de la zero două businessuri în care pune mult suflet, respectiv atelierul de creație vestimentară Queen Atelier și grădinița privată EduCare. În ciuda activității antreprenoriale solicitante, cel mai mult timp îl alocă celor doi copii ai săi, un băiat și o fată, alături de care se bucură în fiecare clipă. EduCare este proiectul educațional pe care l-a pus la punct și care are ca obiectiv dezvoltarea armonioasă a copilului preșcolar, oferindu-i iubire, atenție, activități care să îi deschidă calea spre cunoaștere și să îi alimenteze curiozitatea.

Claudia Dragomir

Când vine vorba de secretul succesului în cazul unei femei, consideră că este vorba de mai multe elemente aflate în fuziune, însă dintre acestea se distinge iubirea.

Când iubești ceea ce faci, categoric ai șanse maxime de reușite, iar dacă o asociezi cu determinare, implicare, studiu, muncă asiduă și perseverență, clar ajungi unde ți-ai propus. Nu trebuie să renunțăm atunci când obstacolele se interpun în calea reușitei, ci să le vedem ca modalități de a învăța lucruri noi, de a ne autodepăși și de a aprofunda ceea ce știm deja. Succesul, când este obținut cu oarece dificultăți, când efortul îți aparține în totalitate, fără compromisuri ajutoare etc., vine la pachet cu o satisfacție mult mai mare.”, este de părere Claudia Dragomir.

Parcursul său nu a fost unul fără piedici, însă toate experiențele au ajutat la dezvoltarea sa.

Încă trăim într-o societate patriarhală în care femeii nu i se acordă același credit, dar am studiat, am perseverat… Deși au fost momente când am vrut să renunț, am găsit de fiecare dată puterea de a continua, nu pentru a demonstra societății că femeia poate, ci pentru mine. Eu sunt cel mai aspru critic al meu, însă și cel mai aprig susținător.”, ne-a mărturisit aceasta.

Ce îi aduce împlinire femeii?

Categoric și reușita profesională încheagă personalitatea femeii și contribuie la desăvârșirea ei, însă împlinirea vine din iubire. Cea mai mare realizare și cel mai solicitant job nu este acela de a fi business women! Nu acolo sunt cele mai aprige bătălii pentru a performa și a reuși un echilibru – pentru că, până la urmă, despre echilibru este vorba – ci la rolul de mamă, soție și fiică. Aceasta este temelia, nu numai a societății, dar și a împlinirii supreme. Apogeul reușitei este iubirea!”, concluzionează Claudia Dragomir.

Despre veșnica dispută între genuri, crede că nu aduce nimic constructiv.

Femeile și bărbații pot și trebuie să aibă interese comune, nu trebuie să fim în permanentă competiție cu ei, însă nici să permitem să se perpetueze dogmele impuse de istorie. Fiecare poate performa în ceva independent de sex, origini, studii etc. Toți suntem buni la ceva și putem fuziona. Este important să nu căutam competiții inutile și războaie, ci să fim sinceri în primul rând cu noi înșine. Succesul unuia nu înseamnă eșecul celuilalt, din contră, înseamnă o lecție, un exemplu pentru performanță. Eu am avut noroc și oamenii au crezut în mine ca lider, ca om de bussines și am reușit pentru că m-au susținut și încurajat, m-au lăsat să mă afirm și să impun principiile mele organizatorice, de bussines.”, a mai adăugat Claudia Dragomir, fondator Queen Atelier și EduCare.

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cătălina Dumitrașcu: Nu cred în lupta dintre femei și bărbați, cred în echipe!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Claudia Dragomir | Queen Atelier

Ultimele articole