Consiliul Uniunii Europene a anunțat că a prelungit cu sancțiunile impuse Rusiei. AStfel, Uniunea Europeană a decis prelungirea până la data de 15 septembrie a sancţiunilor pe care le-a impus persoanelor şi entităţilor ruse pentru anexarea ilegală a Crimeei şi invazia totală din Ucraina, sancţiuni care-l includ şi pe preşedintele Vladimir Putin, transmite EFE, citat de Agerpres.
Din 2014, UE a sancţionat un total de 1.473 de persoane şi 205 entităţi, între care şi ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov. Tuturor persoanelor şi entităţilor sancţionate le-au fost îngheţate bunurile şi activele în UE şi li s-a interzis intrarea pe teritoriul comunitar, potrivit sursei citate. Totodată, de la începutul războiului din Ucraina, pe 24 februarie anul trecut, UE a aprobat 10 pachete de sancţiuni contra Rusiei.
Foto descriptiv. Sursă foto: psnews.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Tragedie! Un rapper faimos a murit la 28 de ani, după ce s-a prăbușit în timpul concertului