Angajări. 8 posturi noi pentru Filarmonica Pitești!

de | 28.03.2023 22:15 | Administrație, Lifestyle, Pitești, Știri

Consilierii locali din Pitești au aprobat astăzi un proiect prin care Filarmonica din Pitești își mărește echipa. Mai precis este vorba de un proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea H.C.L. nr. 10/27.01.2022 privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale Filarmonicii Pitești.

6 instrumentiști, îngrijitoare și manipulant

Managerul Filarmonici din Pitești, Gabriel Niță, a anunțat pe pagina acestuia de Facebook că pentru prima dată de la înființare instituția obține posturi noi.

”8 posturi noi pentru Filarmonica Pitești!

Pentru prima dată de la înființare, Filarmonica Pitești obține posturi noi! Aproape toate filarmonicile din țară au peste 100 de angajați, unele chiar aproape de 200. Prin suplimentarea de astăzi, Filarmonica Pitești ajunge la 57 de posturi! Chiar și așa, profesional, suntem în top-ul național! Printre cele mai multe evenimente organizate, printre cele mai mari venituri proprii! Este meritul colegilor! Cele 8 posturi se vor împărți astfel: 6 în orchestră (artist instrumentist), două în administrativ (îngrijitoare, respectiv manipulant bunuri). Primarul Piteștiului a înțeles, pe loc, necesitatea suplimentării posturilor la Filarmonică, în momentul aprobării bugetului pe 2023! Îi mulțumim! Solicitarea a ajuns pe ordinea de zi! În Consiliul Local Pitești, votul de astăzi a fost unanimitate! Filarmonica Pitești, vioara I a culturii argeșene!”, a scris Gabriel Niță pe pagina de Facebook.

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Clubul Total Dance Pitești. ”Mafia Balerinelor”, campioană națională la street dance!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Consiliul Local Pitești | Filarmonica Pitești | Pitești