Prin Programul ”Anghel Saligny”. Vin bani pentru drumurile locale

de | 30.03.2023 20:21 | Economic, Județean, Național, Rural, Știri

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat 65 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 942.936.543,09 lei. La nivelul Argeșului primesc finanțare trei noi proiecte, în comunele: Suseni, Cetățeni și Slobozia.

Contractele semnate vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea, modernizarea și extinderea rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare, refacerea unor podețe, precum și reabilitarea și extinderea unor poduri. ”Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, se ridică la 863, în valoare totală de 9.497.225.202,21 de lei”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării.

La nivelul Argeșului au fost semnate următoarele proiecte: ”Modernizare și reabilitare drumuri de interes local în comuna Suseni, județul Argeș” – 15.000.000,00 lei; ”Modernizarea străzii Speranței pentru îmbunătățirea condițiilor sociale în comuna Cetățeni, județul Argeș” – 3.434.123,95 lei; ”Modernizare drumuri comunale în comuna Slobozia” – 3.999.770,20 lei.

Foto descriptiv. Sursă foto: CJ Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Operaţiunea „Viză de flotant pentru şcoala preferată” a început la Piteşti

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Anghel Saligny | Argeș | Ministerul Dezvoltării | Slobozia | Suseni

Ultimele articole