Un eveniment șocant a avut loc, marți, în Ploiești, județul Prahova, acolo un de un bărbat în vârstă de 73 de ani a căzut de la etajul 1 al Spitalului Județean.
Pacientul era internat în cadrul Spitalului Județean Ploiești, unde a suferit o operație de prostată.
Conform Antena 3 CNN, bărbatul fusese diagnosticat cu cancer.
În urma accidentului, pacientul a suferit o fractură cominutivă de humerus stâng, fractură de bazin și traumatism cranio-cerebral.
El a primit primul ajutor medical, ulterior acesta fiind preluat pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii au fost sesizați cu privire la incident, iar în cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto descriptiv.
Foto Tomis News
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Tânăr de 19 ani din Republica Moldova – prins conducând fără permis prin Pitești!