S-a stins profesorul Bebe Vameșu! Doliu în sportul din Argeș!
Este doliu în sportul din Argeș, după ce profesorul Niculae Bebe Vameşu s-a stins din viață chiar în prima zi de Paște, la vârsta de 75 de ani.
Antrenorul argeșean este cunoscut ca fiind cel care a descoperit nume mari din fotbal, după ce ani la rând a antrenat la școala de fotbal „Aripi Pitești”. Bebe Vameșu i-a descoperit pe Jean Vlădoiu, Iulian Crivac, Lucian Marinescu, Marius Foro sau Mircea Stan, fiind printre cei mai cunoscuți și apreciați formatori de fotbaliști.
De asemenea, Nicolae Vameșu a fost primul antrenor al lui Cristi Tănase, pe care l-a descoperit la vârsta de 8 ani.
Vestea tristă privind moartea profesorului a fost dată de către familia acestuia. Înmormântarea va avea loc miercuri, 19 aprilie 2023, la ora 12:00.
Cu adâncă durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă a celui care a fost tatăl şi bunicul nostru, profesor Niculae Bebe Vameşu. Corpul neînsuflețit este depus la capela bisericii ortodoxe Sfânta Treime din strada Primăverii nr. 7. Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 19 aprilie 2023, la 12:00. Te vom păstra veşnic viu în inimile noastre”, a transmis familia fostului antrenor.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Controale în Argeș! Carne de miel retrasă de la vânzare, chiar înainte de Paște