Ministerul Educației și sindicaliștii, la masa negocierilor!

de | 17.05.2023 13:11 | Administrație, Național, Știri

Ministerul Educației anunță că în urma întâlnirii avute cu reprezentanții federațiilor din învățământ s-a stabilit o primă întâlnire a comisiei constituite în vederea negocierii unui nou contract colectiv de muncă. Totodată, Ministerul Educației a ținut să precizeze că în fapt creșterile salariale nu țin de acest minister și că a fost înaintat către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale o serie de propuneri privind noile grile de salarizare pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic.

”Astăzi, 17.05.2023, a avut loc o întâlnire între reprezentanții Ministerului Educației și cei ai sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar, respectiv Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. În contextul grevei de avertisment de astăzi, 17.05.2023, Ministerul Educației și federațiile sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar fac următoarele precizări:

  • Creșterile salariale și alte drepturi de natură salarială solicitate de federațiile sindicale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă. Prin urmare, acestea nu pot fi negociate cu Ministerul Educației.
  • În ceea ce privește salarizarea cadrelor didactice, Ministerul Educației a înaintat către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin adresa nr. 8.551/16.02.2023, o serie de propuneri privind noile grile de salarizare pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic. Adresa este semnată și asumată de reprezentanții tuturor federațiilor sindicale în domeniul învățământului, inclusiv învățământul superior. Ministerul Educației susține principiul stabilirii salariului de bază al profesorului debutant la nivelul salariului mediu brut pe economie, urmând ca întreaga grilă să fie construită pornind de la acest principiu”, se arată în comunicatul transmis de Ministerul Educației.

Pentru negocierile privind contractul colectiv de muncă, Ministerul Educației a emis ordinul de ministru nr. 4.200 privind constituirea comisiei de negociere a acestuia în data de 16.05.2023. Mâine, 18.05.2023, va avea loc prima întâlnire a comisiei constituite în vederea negocierii unui nou contract colectiv de muncă. Între Ministerul Educației și reprezentanții federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar există o relație de parteneriat, bazată pe principiile dialogului social. ”Avem încredere că, prin toate opțiunile disponibile în ceea ce privește dialogul social, vom găsi cele mai responsabile soluții, atât pentru personalul din învățământ, cât și pentru elevii și părinții din România”, se mai arată în comunicatul transmis de Ministerul Educației și asumat de ministrul Ligia Deca, președintele Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”, Marius Nistor și președintele FSLI, Simon Hăncescu.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook FSLI Romania

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Vezi lista posturilor. Poșta face angajări!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ligia Deca | Ministerul Educaţiei | Ministerul Muncii | Ministerului Educației