Argeș – Un bărbat a ajuns la spital, după ce șoferul unui autoturism a consumat droguri!

de | 25.05.2023 16:43 | Știri, Eveniment, Pitești

Un accident rutier, provocat de un argeșean de 31 de ani, s-a petrecut în cursul zile de miercuri, 24 mai, pe DJ 508, în jurul orei 10:30.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloven, s-a constatat că unul dintre conducătorii auto se afla sub influența unei substanțe cu efect psihoactiv.

Astfel, în eveniment a mai fost implicat un bărbat de 42 de ani, din Teiu, care se deplasa pe un moped, din direcția Rătești spre Negrași. Acesta s-a dezechilibrat în momentul în care bărbatul de 31 de ani, din Negrași, care se deplasa în aceeași direcție cu un autoturism, a trecut.

Din verificările preliminare a rezultat că între cele două vehicule nu a existat contact.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

În urma evenimentului, bărbatul de 42 de ani care conducea mopedul, a fost condus la spital pentru investigații medicale.

În urma verificărilor, s-a constatat că mopedul condus de bărbatul în cauză nu era înmatriculat sau înregistrat în circulație.

Totodată, bărbatul de 31 de ani a fost testat cu aparatul Drugtest, acesta a indicat prezența unei substanțe cu efect psihoactiv. Argeșeanul a fost dus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor biologice în vederea confirmării prin analize de specialitate a substanței, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, conducere a unui autovehicul neînmatriculat și vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Argeș – Un bărbat a ajuns la spital, după ce șoferul unui autoturism a consumat droguri!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole