Deputatul Forța Dreptei, Adrian Miuțescu, vicepreședinte Forța Dreptei, a participat duminică, la Antena3 Pitești, la emisiunea “Ediție Specială”, moderată de Simona Pomazan unde a vorbit despre greva profesorilor, despre moțiunea depusă de Forța Dreptei – “Îndrăznesc să susțin educația”-, dar și despre sportul piteștean.
La începutul lunii în curs parlamentarii din Forța Dreptei și din USR au depus în plenul Camerei Deputaților, moțiunea simplă cu titlul ”Îndrăznesc să susțin educația”, în contextul grevei și al protestelor cadrelor didactice. În emisiunea la care a participat, deputatul Forța Dreptei, Adrian Miuțescu, a explicat că: ”Sunt foarte mulți oameni implicați: copii, părinți și profesori. Noi am depus această moțiune, ”Îndrăznesc să susțin educația”, care a fost generată chiar de cei din educație care au manifestat în mai multe rânduri. Trebuie să privim lucrurile serios și nu putem lăsa această problemă la și altele. Trebuie să responsabilizăm Guvernul. Demersul nostru este mai rar, pentru că nu este o moțiune care vizează demisia unui ministru sau a Guvernului, ci este o moțiune de interes național, care afectează foarte multă lume”.
”Am participat duminică, la Antena3 Pitești, la emisiunea “Ediție Specială”, moderată de Simona Pomazan.
Am vorbit despre greva profesorilor, despre moțiunea depusă de Forța Dreptei- “Îndrăznesc să susțin educația”- dar și despre sportul piteștean, după retrogradarea echipei fanion a Piteștiului, FC Argeș”, a scris Adrian Miuțescu pe pagina de Facebook.
Aici, găsiți declarația.
Foto descriptiv. Sursă foto: print screen Facebook Adrian Miutescu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: