În această dimineață au avut loc șase percheziții la persoane implicate în activităţi ilegale legate de vânzare şi cumpărare de autovehicule, suspectate de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Acestea au avut loc în judeţele Hunedoara, Bihor, Caraş Severin şi Gorj, iar prejudiciul cauzat este de 1,8 milioane de lei.
În judeţele Hunedoara, Bihor, Caraş Severin şi Gorj, sunt în derulare 6 percheziţii domiciliare, efectuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals”, transmite IGPR.
Potrivit IGPR, din anul 2021 și până în prezent, atât români, cât și cetățeni străini, ar fi fost implicați în activităţi ilegale legate de vânzarea şi cumpărarea de autovehicule. Ei închiriau mașini din diverse țări europene și le vindeau în România sub prețul pieței cu acte false.
Astfel, persoanele în cauză ar fi închiriat autoturisme cu o valoare de piaţă ridicată, din diverse ţări europene, ar fi întocmit documente false în vederea înmatriculării şi, ulterior, le-ar fi transportat şi comercializat în România, la un preţ inferior celui de piaţă, pentru înlesnirea procesului de valorificare”, precizează anchetatorii.
În urma perchezițiilor, poliţiştii din Sibiu au indisponibilizat 18 autoturisme.
Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Hunedoara, Bihor, Caraş Severin şi Gorj, iar suportul de specialitate este asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
sursă foto politiaromana.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Tragedie în Galați! O micuță de 4 ani a murit după ce a căzut de la etajul 4