Potrivit ISU Argeș, incendiul s-a manifestat la nivelul acoperișului.
Din cauza faptului că această clădire avea în componență mult material lemnos, flăcările au afectat atât acoperișul construcției, dar și câteva camere de la nivelul etajului.
Pentru a lichida incendiul, pompierii argeșeni au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime. De asemenea, la fața locului s-a deplasat și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Până la sosirea forțelor de intervenție, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității a acționat cu o motopompă alimentată dintr-o sursă de apă din apropiere.”, transmite ISU Argeș
Pentru a stinge toate focarele, pompierii argeșeni au acționat aproape patru ore, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică, de la un conductor de electricitate.
Din fericire, în urma evenimentului nu au existat victime.
Știre inițială
Un alt incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, în județul Argeș.
Este vorba despre o locuință din localitatea Nucșoara, ce a izbucnit în flăcări.
La fața locului au fost solicitați să intervină pompierii pentru stingerea flăcărilor.
Din primele informații transmise de către ISU Argeș, nu sunt victime.
Știre în curs de actualizare.
Foto/video ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Casă înghițită de flăcări în Argeș! Un bărbat este monitorizat de medici