15 iunie 2023 a fost ultima zi în care argeşenii aflaţi în funcţii publice puteau depune declaraţiile de avere şi interese, fără a fi sancţionaţi legal. An „greu” pentru mulţi dintre aleşii judeţului, care s-au „chinuit” cu salarii sau indemnizaţii de 10.000 – 20.000 de lei, majoritatea de la stat!
Descoperiţi în „Ancheta” ce achiziţii au făcut politicienii argeşeni în ultimii ani, ce bani au mai pus la ciorap, cine e cel mai bogat şi cine câştigă cele mai mari salarii!
Deputatul Miuţescu are economii de 1,3 milioane lei
Şi deputatul Forţei Drepte, Adrian Miuţescu, are acum mai mulţi bani puşi deoparte, faţă de anul trecut. Astfel, dacă în iunie anul trecut declara depozite bancare şi conturi în valoare totală de aproximativ 1 milion lei, în prezent suma a crescut la aproape 1,3 milioane lei.
Declaraţia de avere completă a deputatului Adrian Miuţescu – AICI!
Adrian Miuţescu câştigă din indemnizaţia de deputat aproximativ 11.400 lei lunar, veniturile familiei fiind completate cu pensia soţiei, care în 2022 a câştigat în medie 2.800 lei pe lună, la care se adaugă aproape 50.000 de lei reprezentând indemnizaţii acordate soţiei parlamentarului în baza aplicării decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist şi urmaşilor acestora.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
AVERILE POLITICIENILOR. Vicele Bughiu a primit 60.000 de euro „dar de botez”