Deputatul Nicolae Georgescu, vicepreședinte PSD Argeș anunță că se pregătește un proiect de lege pentru interzicerea cumului pensiei cu salariul în sistemul bugetar. Deputatul precizează că noile reguli vor stabili faptul că salariații în sistemul public își vor putea continua activitatea, cu acordul angajatorului, doar 3 ani peste vârsta standard de pensionare, de 65 ani, caz în care vor primi doar salariu.
”Reparăm nedreptățile din sistemul public. După anularea pensiilor speciale ale parlamentarilor, pregătim Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar.
Gata cu foștii magistrați sau funcționari MAI care se pensionează la 45 de ani și beneficiază atât de pensie, cât și de salariu de la stat.
Noile reguli vor stabili faptul că salariații în sistemul public își vor putea continua activitatea, cu acordul angajatorului, doar 3 ani peste vârsta standard de pensionare, de 65 ani, caz în care vor primi doar salariu.
Excepția se va aplica unor categorii profesionale precum profesori, cercetători, medici, asistenți sociali și persoanele alese, prin vot, de către cetățeni”, a explicat deputatul PSD Nicolae Georgescu, potrivit informării publicate pe pagina de Facebook a PSD Argeș.
Sursă foto: Facebook PSD Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura – Oprescu: ”Să purtăm cu mândrie Tricolorul românesc!”