Peste 1500 de fântâni din țară, infestate după inundații

de | 01.07.2023 17:35 | Lifestyle, Național, Știri

În urma inundațiilor de săptămâna trecută din județul Gorj foarte multe fântâni au fost afectate, apa fiind contaminate.

Este vorba despre un număr de peste 1.500 de fântâni de pe teritoriul județului, infestate cu mai multe bacterii.

fântâni contaminate

Foto: acasa.ro

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică sunt cei care au anunțat infestarea apei și au interzis totodată consumul ei, cerând autorităților locale să asigure apa din alte surse în următoarele 45 de zile.

După perioada precizată apa urmează a fi din nou analizată iar între timp fântânile trebuiesc  curățate și apa trebuie tratată.

Printre localitățile cele mai afectate se numără și Turburea și Crușeț, acolo unde localnicii parcurg zilnic zeci de kilometri pentru a-și procura apă atât pentru ei cât și pentru animalele din gospodării.

Potrivit Antena 3 CNN primarii localităților au cerut sprijinul celor de la ISU Gorj pentru aducerea de apă cu cisterne.

 

Foto: publika.md

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Argeșul de tradiție. Marilena Iosifaru și Tică Vasile au obținut titlul onorific de Tezaur Uman Viu

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Gorj | Turburea

Ultimele articole