Ludovic Orban: ”Nu voi fi deloc surprins dacă viitorul director al SRI propus de Iohannis va fi tot de la PSD”

de | 03.07.2023 18:21 | Național, Politic, Știri

Preşedintele Forţa Dreptei, deputatul Ludovic Orban, a declarat, luni, că nu va fi deloc surprins dacă viitorul director al SRI propus de preşedintele Klaus Iohannis va fi tot de la PSD. Aceste declarații vin la scurt timp după ce directorul Serviciului Român de Informații (SRI), Eduard Hellvig, și-a anunțat luni demisia din funcție.

Astăzi, directorul SRI, Eduard Hellvig, și-a anunțat demisia din funcție spunând că a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre acest lucru și l-a informat și pe președintele comisiei parlamentare de control a SRI. După demisia lui Eduard Hellvig din funcția de director al SRI, funcția sa va fi ocupată interimar, conform legii, de prim-adjunctul instituției, generalul Răzvan Ionescu, potrivit celor de la mediaflux.ro.

”Nu voi fi deloc surprins dacă viitorul director al SRI propus de Iohannis va fi tot de la PSD.

Chiriașul de la Cotroceni s-a dovedit a fi Calul troian al PSD. Aproape de finalul mandatelor sale, tentaculele caracatiței PSD sufocă aproape toate instituțiile statului: Guvernul (Marcel Ciolacu), Curtea Constituțională (Marian Enache), Curtea de Conturi (Mihai Busuioc), Autoritatea Electorală Permanentă (Tony Greblă), Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații (Valeriu Zgonea), Consiliul Național al Audiovizualului (Monica Gubernat), Consiliul Legislativ ( Florin Iordache), Avocatul Poporului (Renate Weber), SIE (Gabriel Vlase) etc.

P.S. Am uitat de PNL, unde Ciucă se comportă ca și cum ar fi fost pus președinte tot de PSD!”, a scris Ludovic Orban într-un mesaj pe Facebook.

Sursă foto: Facebook

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Deputatul Forța Dreptei, Adrian Miuțescu, despre ieftinirea alimentelor de bază: ”Este o măsură populistă”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Curtea de Conturi | Klaus Iohannis | Ludovic Orban | Marcel Ciolacu