Ministrul Justiției, Alina Gorghiu: Curtea de Apel din Napoli a dispus predarea lui Darius Vâlcov

de | 20.07.2023 22:12 | Administrație, Național, Politic, Știri

Curtea de Apel din Napoli a dispus predarea lui Darius Vâlcov autorităților competente ale României, în executarea mandatului european de arestare, anunță ministrul Justiției, Alina Gorghiu, în comunicatul transmis. Potrivit sursei citate, hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 5 zile la Curtea de Casație a Italiei.

Darius Vâlcov a fugit din țară înainte de condamnare. La sfârșitul lunii mai, el s-a predat în Italia, la Napoli. Potrivit sursei citate, instanța de executare italiană nu a dispus arestarea provizorie în vederea predării, fiind lăsat în libertate, sub supraveghere. În cauză au fost invocate două argumente: legăturile persoanei solicitate cu statul italian, care ar fi justificat recunoașterea pedepsei și punerea sa în executare în Italia și condițiile de detenție din România, considerate necorespunzătoare. În dovedire, apărătorii persoanei solicitate au depus o serie de înscrisuri și rapoarte. Autoritățile române (instanța de executare, Administrația Națională a Penitenciarelor, magistratul român de legătură) au depus documente în dovedirea prezenței în România a lui Vâlcov (nefiind îndeplinită condiția șederii neîntrerupte în Italia în ultimii 5 ani) și informații detaliate privind condițiile de detenție, potrivit comunicatului primit.

”Hotărârea nu este definitivă”

Legat de situația persoanelor condamnate penal care se sustrag executării pedepsei în România, în calitate de ministru al Justiției, Alina Gorghiu, a făcut câteva precizări:

”Este cunoscut că sunt foarte puține persoane condamnate în România care folosesc jurisdicții străine și prevederi din legislația altor state, pentru a nu executa pedeapsa în România.

Este importantă consolidarea cooperării judiciare. România nu este un caz singular. Și alte state din UE se confruntă cu situații similare.

Vă asigur că suntem activi, implicați în soluționarea acestei probleme.

Procedura de emitere și executare a mandatului european de arestare este una exclusiv judiciară, atribuțiile în acest domeniu fiind ale instanțelor de judecată.

Atribuțiile Ministerului Justiției se referă doar la  facilitarea comunicării, asistării și sprijinirii   autorităților judiciare române și străine la emiterea și executarea MEA (mandatului european de arestare).

În acest context doresc să vă informez că, astăzi, Curtea de Apel din Napoli a DISPUS PREDAREA lui Vâlcov Darius Bogdan, autorităților competente ale României, în executarea mandatului european de arestare emis la 3.5.2023 de către Tribunalul București în dosarul penal referința nr. 2018/2015, pentru executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința nr. 74 din 8.2.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României, devenită executivă în urma deciziei penale a aceleiași Înalte Curți nr. 38/02.05.2023, pentru infracțiunile de trafic de influență și spălare de bani săvârșite în România în perioada 2009-2013.

Hotărârea nu este definitivă. Poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile, la Curtea de Casație a Italiei”.

Sursa foto: PNL Arges

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

PNL Argeș: La Câmpulung, proiectul pentru acordarea stimulentului nou-născuților a fost adoptat!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alina Gorghiu | București | Darius Vâlcov | Italia | Ministrul Justiției | Napoli