Accident cu două mașini pe DN 73! O persoană este rănită

de | 30.05.2022 16:26 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Județean

Un accident rutier a avut loc, pe DN 73, Stâlpeni, acolo unde două autoturisme au fost implicate. Potrivit primelor informații, în urma impactului, o persoană este rănită. Victima este un șofer de 32 de ani, care se afla la volanul unui Logan. Din fericire, acesta este conștient, fiind preluat și transportat la spital de către un echipaj SAJ.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au ajuns în zonă pentru a asigura primele măsuri, fiind așteptați și polițiștii Serviciului Rutier Argeș.

De asemenea, pompierii se află la fața locului și asigură măsuri specifice de prevenire și stingere a incendiilor la locul incidentului.

Potrivit oamenilor legii, un șofer de 28 de ani, din Bughea de Sus, a intrat în coliziune cu mașina condusă de șoferul de 32 de ani, din Slobozia, care ar fi intenționat să schimbe direcția de deplasare spre stânga.

Ambii conducători auto au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc incidentul rutier.

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Stâlpeni