Informații noi
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii rutieri argeșeni s-a stabilit că, șoferul autoturismului, un tânăr de 23 de ani, din Drobeta Turnu Severin, conducea un autoturism pe DN 65, din direcția Pitești către Slatina, în localitatea Lunca Corbului, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a izbit un cap de pod.
În urma impactului violent toate persoanele aflate în autoturism au fost rănite și au fost transportate la spital.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală gravă a unui tânăr de 18 ani, pasager în autoturism și a conducătorului auto, dar și rănirea altor trei pasageri din autoturism, cu vârstele de 17, 20 și 24 de ani, toți din Drobeta Turnu Severin.”, transmite IPJ Argeș
Din păcate, unul dintre pasageri, un tânăr de 18 ani a decedat la spital, iar șoferul autoturismul se află în stare gravă.
Potrivit IPJ Argeș, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei
De asemenea, din verificările preliminare efectuate de polițiști s-a stabilit că șoferul avea permisul auto anulat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără drept, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.
Știre inițială
Un grav accident rutier a avut loc, în urmă cu câteva momente, pe DN 65, pe raza localității Lunca Corbului, sat Lăngești.
Din primele informații, un autoturism a intrat într-un cap de pod.
La incident intervin pompierii de la Detașamentul Pitești și Secția Costești cu o autospecială pentru stingerea incendiilor, o autospecială de descarcerare și 2 ambulanțe SMURD, alături de 3 echipaje SAJ.
În urma impactului violent, 5 bărbați au fost răniți, iar trei dintre ei au rămas încarcerați.
Din păcate, unul dintre bărbați a fost extras de pompieri în stare semiconștientă.
În urma accidentului, paramedicii SMURD au transportat la spital două persoane.
Prima victimă, un tânăr în vârstă de 23 de ani, prezenta leziuni în zona toracică și la piciorul drept.
Cea de-a doua persoană, un tânăr în vârstă de 24 de ani, a suferit răni la mâna dreaptă dreaptă, torace și la picioare.
Potrivit ISU Argeș, ambele persoane sunt conștiente.
sursă foto ISU Argeș/IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Accident mortal la Băbana! S-a prăbușit poarta de fotbal peste el!