Val de accidente, azi-noapte, pe drumurile din Argeș

de | 02.02.2024 08:22 | Județean, Eveniment

Noapte plină pentru pompierii argeșeni. Ei au fost solicitați să intervină pentru a asigura măsuri specifice și asistență medicală, la nevoie, alături de echipajele ale SAJ, în cazul a trei evenimente rutiere.

Primul accident a avut loc pe raza comunei Mozăceni, unde șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț.

Accident Mozăceni

Din păcate, în urma evenimentului două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar una dintre ele a ajuns la spital.

 În urma evenimentului, două persoane au fost monitorizate de către echipajele medicale SMURD și SAJ. În urma evaluării, paramedicii SMURD au transportat la spital o persoană de sex masculin, care prezenta atac de panică.”, transmite ISU Argeș

Cel de-al doilea accident a avut loc în comuna Țițești, unde, după ce o dubă a lovit un cap de pod, s-a răsturnat.

La fața locului au fost prezente două echipaje medicale, care au asistat trei victime, două femei și un bărbat, care prezentau diverse traumatisme.

În urma monitorizării, paramedicii SMURD au transportat la spital o femeie, care prezenta suspiciune de fractură la unul dintre picioare.

Cel de-al treilea accident a avut loc în comuna Băiculești, unde șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile.

Mașină răsturnată la Băiculești

Din fericire, în urma acestui eveniment nicio persoană nu a fost rănită.

Foto/Video ISU Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Incendiu violent la Hidrocentrala Porțile de Fier!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Băiculești | Mozăceni | Țițești